Astăzi, 17 martie 2021, în incinta sălii de protocol a Universității de Stat din Moldova a avut loc ceremonia semnării contractului de parteneriat în cadrul Consorţiului academic universitar ,,ŞCOALA DOCTORALĂ ȘTIINȚE SOCIALE ȘI ALE EDUCAȚIEI”.

La eveniment au participat semnatarii instituțiilor participante la crearea acestui consorțiu: prorectorul pentru activitatea didactică, cu exercitarea obligațiunilor de rector al USM, dr. hab., prof. univ. Otilia DANDARA, rectorul Universității de Stat „Bogdan Petriceicu Hasdeu” din Cahul, dr. hab., conf. univ. Sergiu CORNEA și rectorul Institutului Național de Informații și Securitate „Bogdan, Întemeietorul Moldovei”, dr., conf. univ. Vitalie SÎLI.

Părțile au salutat ideea de a consolida capacitățile instituționale, umane și de infrastructură pentru asigurarea educației și cercetării de calitate ce urmează să se desfășoare la programele de doctorat propuse în cadrul acestei școli doctorale.

Cei prezenți la eveniment au menționat că reușita consorțiului nou creat rezidă în unirea competențelor, expertizei, capitalului uman, financiar, precum și de orice altă natură a fiecărui participant, iar intenția acestora de a obține și valorifica rezultate științifice este posibilă exclusiv prin coordonarea și stimularea activității în domeniile cercetării și inovării, realizată prin generarea de noi idei și implementarea tehnico-științifică a acestora.

De asemenea, s-a subliniat recunoașterea calitativă a serviciilor educaționale de doctorat oferite de USM, la care tind și instituțiile ce și-au dorit crearea acestui consorțiu, în vederea creșterii cadrelor înalt calificate pe domeniile de interes național.

Universitatea de Stat din Moldova a precizat deschiderea de noi perspective și anticiparea unor noi experiențe ce vor rezulta din colaborarea cu celelalte părți, în special cu INIS care, prin studiile de securitate națională, se află pe palierul interdisciplinarității, derivând în securitate economică, informațională, alimentară etc.

La scurt timp după semnarea contractului, pentru consolidarea funcționalității consorțiului, părțile vor asigura organizarea alegerilor noilor organe de conducere și a consiliului școlii doctorale.

Cu acest frumos prilej, Universitatea de Stat din Moldova exprimă sincere felicitări părților la Consorțiu, precum și manifestă siguranța faptului că va asigura sprijinul necesar în vederea materializării intenției comune apărților.

 

Published miercuri, 17 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Admitere 2026 – Programul de Master „Pastorație și viață liturgică”, extensia la Chișinău a Facultății de Teologie Ortodoxă „Justinian Patriarhul” – Universitatea din București

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea din București, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de master „Pastorație și viață liturgică”...

Zi de sărbătoare la Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative pentru absolvenții Promoției 2026

La 3 iulie 2026, Facultatea de Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative a celebrat unul dintre cele mai frumoase momente din viața academică – ceremonia festivă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved