Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al USM anunță, cu profundă îndurerare, încetarea din viață a lingvistului Vasile BAHNARU, doctor habilitat în filologie, profesor universitar, cercetător științific principal, membru al Uniunii Scriitorilor din Moldova.

   Vasile BAHNARU și-a dedicat viața studiului lingvisticii și lexicografiei românești. A semnat nenumărate monografii, dicționare, articole științifice consacrate aspectelor lexicale, gramaticale, stilistice, semantice ale vocabularului românesc. Generații de elevi au învățat limba română din dicționarele semnate de Vasile BAHNARU: „Dicționar explicativ pentru elevi”, „Mic dicționar de neologisme”, „Dicționar de omonime”, „Dicționar de antonime” ș.a. A fost redactor responsabil și coautor al manualului de „Lexicologie practică a limbii române” (2013).

       A avut o contribuție incontestabilă în dezvoltarea terminologiilor speciale în limba română din Republica Moldova, în soluționarea unor probleme teoretice din domeniul semasiologiei. Monografiile sale „Mutații de sens (cauze, modalități, efecte)”, „Elemente de lexicologie și lexicografie” ș. a. au fost primite cu mult interes de specialiștii domeniului.

   Vasile BAHNARU a fost și un publicist de forță, dedicat adevărului științific privind originea limbii și a poporului român. A demonstrat, cu argumente de rigoare, vechimea și continuitatea neamului românesc. S-a aflat în primele rânduri ale luptei pentru revenirea limbii române la grafia latină și pentru acordarea acesteia a statutului de limbă oficială. A fost unul dintre semnatarii „Scrisorii celor 66”, care cereau imperios, în 1988, restabilirea drepturilor firești ale limbii române la ea acasă.        A publicat, împreună cu scriitorul și cercetătorul Constantin Tănase, două articole-studii manifest de mare curaj „Mai adevărat ca adevărul” (1988) și „Alfabet pe banca acuzaților” (1989), care ofereau – în procesul de renaștere națională – fundamentul teoretico-științific pentru revendicarea drepturilor limbii române.

       În colaborare cu Gheorghe Cojocaru, a scris două cărți fundamentale pentru ilustrarea rezistenței conștiinței naționale românești a intelectualilor și oamenilor de cultură din Basarabia, în condițiile unui regim totalitar: „Congresul al III-lea al Uniunii Scriitorilor din R.S.S.Moldovenească (14-15 octombrie 1965)” (2018) și „Cazul revistelor «Zvezda» și «Leningrad» și ecourile lui la Chișinău” (2018).

Cărțile sale de publicistică „Ascensiunea în descensiune a limbii române în Basarabia” (2011), „Miscellanea Basarabensia” (2012), „Lingvistică și civiizație” (2013), „Calvarul limbii române în timpul dominației sovietice. Studiu și documente de arhivă” (2015), „Lingvistica în tumultul vieții” (2019) ș.a. reprezintă un omagiu adus limbii române și o demascare a „bilingvismului armonios”, nimic altceva decât un „război al limbilor și delir de moarte al limbii române”.

     Vasile BAHNARU a fost director general al Departamentului de Stat pentru Edituri, Poligrafie și Difuzare a Cărților al Republicii Moldova (1990-1992); director adjunct al Centrului Național pentru Standarde de Limbă (1992-1993); director executiv al Asociației Naționale de Terminologie (1993-1998), director al Institutului de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” (2009-2018) etc.

    În calitate de director, a schimbat denumirea Institutului de Filologie în Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, a inaugurat Conferința internațională In memoriam acad. Silviu Berejan și a coordonat proiecte științifice.

    A pregătit noi cercetători în domeniul lingvisticii, coordonând teze de doctor (12) și doctor habilitat în filologie (2).

     A fost redactor-șef al publicației de lingvistică „Buletinul Institutului de Lingvistică” și al revistei „Philologia”.

    Activitatea științifică și didactică i-a fost înalt apreciată prin distincții și premii naționale și internaționale, printre care, Ordinul Republicii (2010), Om emerit (2009), Premiul Academiei de Științe a Moldovei „Grigore Vieru” (2009), Premiul „Bogdan Petriceicu-Hasdeu” al Academiei Române (2018) etc.

   A fost o voce de impact civic și cultural, a avut mereu curajul opiniei și al acțiunii.     În memoria colegilor și a prietenilor săi, Vasile BAHNARU rămâne drept un spirit neînfricat și justițiar, un împătimit de limba română, un cercetător dedicat și perseverent, un om plin de generozitate, empatie, bunăvoință.

Dumnezeu să-l odihnească în pace!

Published marți, 6 august 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, distinsă cu premiul Special al Forumului Inventatorilor Români la Expoziția Euroinvent 2026

Universitatea de Stat din Moldova a înregistrat un succes remarcabil în cadrul Expoziției Europene a Creativității și Inovării EUROINVENT 2026, desfășurată în perioada 28–30 mai 2026...

USM și Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne consolidează cooperarea academică

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o ședință de lucru dedicată consolidării cooperării academice cu Universitatea Paris 1 Panthéon-Sorbonne, una dintre cele mai prestigioase instituții...

Tinerii cercetători ai USM – premiați cu medalii de aur la ICE-USV 2026

Universitatea de Stat din Moldova a obținut rezultate remarcabile în cadrul Târgului Internațional de Inventică și Educație Creativă pentru Tineret ICE-USV 2026, desfășurat la Suceava, România...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved