Cu ocazia celei de-a 30-a aniversări de la adoptarea Constituției Republicii Moldova, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova, a organizat cu succes conferința științifică internațională –  „30 DE ANI DE LA ADOPTAREA CONSTITUȚIEI REPUBLICII MOLDOVA. SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”, cu scopul de a demonstra importanța experienței constituționale acumulate de Republica Moldova pe parcursul celor trei decenii de la adoptarea Constituției.

La deschiderea oficială a evenimentului au participat, decanul Facultății de Drept a USM, dr. hab., prof. univ. Serghei Brînza, șeful Departamentului Drept public, dr. hab., conf. univ. Rodica Ciobanu și invitatul special – dr. prof. univ., Cristian Ionescu, Facultatea de Științe Juridice și Administrative a Universității Creștine „Dimitrie Cantemir” din București.

Conferința a avut la bază trei paneluri de dezbateri, după cum urmează:

  • Panelul I – Constituția din 1994 – o etapă definitorie a constituționalismului din Republica Moldova, moderatori: dr. hab., prof. Elena Aramă și dr. hab., conf. Rodica Ciobanu;
  • Panelul II – Modernizarea sistemului constituțional din Republica Moldova – parte integrantă a constituționalismului european, moderatori: dr., conf. Svetlana Slusarenco și dr., conf. Silvia Goriuc;
  • Panelul III – Tendințe multidimensionale ale constituționalismului în Republica Moldova, moderatori: drd. Doina Cuciurca și dr. Natalia Creciun.

Adresată mediului academic, autorităților statului, societății civile și a publicului larg interesat, conferința a prezentat un moment de reflecție asupra constituționalismului, tradițiilor constituționale, evoluțiilor de context și a perspectivelor de viitor.

Conferința a fost organizată de Departamentul Drept public, Facultatea de Drept a USM împreună cu Laboratorul de Cercetări Științifice Drept Public Comparat și E-Guvernare, Institutul de Creație Legislativă și Drept Comparat, în parteneriat cu Institutul de Dezvoltare a Societății Informaționale.

Published joi, 22 august 2024

Anunțuri și Comunicate

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere cu conducerea Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Consolidarea relațiilor cu mediul academic din România continuă să fie o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova. În acest sens, rectorul Otilia Dandara și prorectorul...

APEL ÎNSCRIERE- CONCURSUL EUROPEAN « EU – MOLDOVA: STRONGER TOGETHER/ EU – MOLDOVA: ÎMPREUNĂ MAI PUTERNICI» – 9 MAI 2026

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova anunță lansarea concursului european „UE – Moldova: împreună mai puternici”, organizat în cadrul proiectului Jean Monnet EU4JUST-RE...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved