La 24 martie a.c., studenții de la specialitatea „Comunicare și relații publice” din cadrul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova, au ajuns la cea de-a patra ediție a proiectului Cinci idei despre…, care este realizat la cursul „Comunicare în situații de criză” și face parte dintr-o serie mai amplă de activități, ce se vor desfășura în contextul aniversării a 75-a a Universității de Stat din Moldova.

Invitata specială a acestui eveniment, Ludmila Gurău este Managing Partner&Director de Strategie în cadrul companiei de consultanță în comunicarea strategică QUBO Communications, mai mult, este trainer în comunicare strategică cu experiență de 15 ani în domeniu, dar și fost lector universitar.

În cadrul evenimentului, experta a prezentat exemple relevante ale instituțiilor cunoscute atât din Republica Moldova, cât și din România care realizează acțiuni de RSC și sustenabilitate, printre care: Spitalul Internațional Medpark, Tekwill, Școala Internațională Heritage, Metro Cash & Carry Moldova, brăndul Coca-Cola, Medlife România și altele.

Cei prezenți la eveniment au analizat modul de interacţionare, de comunicare, de a face business în cadrul proiectelor de responsabilitate socială corporativă, iar la nivel de consumatori și angajați s-a discutat despre cum s-au schimbat comportamentul, aşteptările, valorile şi priorităţile acestora.

La întrebarea adresată de studenta Galina Stavila: „Dacă ați avea superputeri, ce ați schimba în domeniul responsabilității sociale?”, Ludmila Gurău a răspuns: „În Republica Moldova, activitatea de responsabilitate socială nu este măsurată în mare parte, iar eforturile celor care investesc mult în acțiuni de RSC rămân nevalorificate. De aceea, în primul rând este nevoie de a defini indicatorii de măsurare a performanței acțiunilor de RSC la nivel de stat. Astfel, vom cunoaște real care sunt brandurile din RM cele mai implicate social, dar vom putea motiva și companiile care nu consideră azi că RSC aduce valoare adăugată brandului să-și adopte programe de RSC.”

Ludmila Gurău a vorbit despre rolul vital al RSC în dezvoltarea unei companii, dar și despre cum acest concept a schimbat paradigma de afaceri în ultimii ani, astfel încât tot mai multe business-uri se poziționează din start ca fiind prietenoase mediului, de exemplu. La fel de interesante sunt și dezvoltarea a tot mai multe parteneriate publice private și mobilizarea pentru cause sociale legate de mediu și probleme sociale.

Iar cele cinci idei despre responsabilitatea social corporativă, pot fi rezumate astfel:

  1. RSC presupune conștientizarea de către companii a impactului pe care îl are activitatea acestora asupra comunităților și mediului înconjurător.
  2. Comunicarea transparentă și autentică este esențială în raport cu consumatorii brandurilor în noul context global.
  3. Multe branduri încă mai așteaptă ca acțiunile de RSC să le genereze profit direct.
  4. RSC este o valoare de business esențială și trebuie încorporată în strategia de business a brandurilor, iar balanța bugetelor alocate pentru acțiuni de comunicare comercială versus acțiuni de RSC trebuie să se schimbe mult în favoarea acțiunilor de RSC.
  5. Prin acțiuni de RSC ne îngijim de viitorul nostru. Dacă vrem ca acesta să fie durabil, trebuie să ne implicăm acum, atât brandurile, cât și consumatorii, anagajații.

La eveniment au fost prezenți peste 50 de studenți și 7 profesori, printre care șefa departamentului  Comunicare și Teoria Informării, dr., conf.univ. Rodica Ciobanu.

Galina Stavila

studentă în anul II

FJȘC, USM

Published vineri, 26 martie 2021

Anunțuri și Comunicate

Acord de colaborare între USM și Universitatea Umanitară de Stat din Rivne (UUSR) din Ucraina

Instituția noastră a oficializat un nou parteneriat de cooperare academică și științifică prin semnarea unui acord de colaborare cu Universitatea Umanitară de Stat din Rivne, Ucraina...

USM și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați își extind colaborarea academică și proiectele transfrontaliere

De-a lungul timpului, Universitatea de Stat din Moldova dezvoltă o colaborare solidă cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, România, în ceea ce privește modernizarea ofertelor...

Profesorul USM, Sergiu Corlat, ales în Comitetul Internațional al EJOI

Suntem mândri că lotul olimpic al Republicii Moldova la Olimpiada Europeană de Informatică pentru Juniori din acest an, a fost coordonat de Sergiu Corlat, doctor, profesor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved