Zeci de studenți ai anului I au pășit astăzi, 30 august, pragul Universității de Stat din Moldova, făcând cunoștință cu cea mai mare instituție de învățământ superior din țară.

Aceștia au participat la întâlniri informative, organizate de facultățile USM, după cum urmează: Facultatea de Drept, Facultatea de Biologie și Geoștiințe, Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică, Facultatea de Litere, Facultatea de Matematică și Informatică, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială, Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative și Facultatea Științe Economice.
Această inițiativă presupune informarea studenților cu privire la structura academică, regulile și procedurile facultăților, precum și cu oportunitățile de care pot beneficia USM-iștii, pe parcursul anilor de studii.
Studenții au avut parte de consiliere din partea decanilor și a prodecanilor facultăților și au avut posibilitatea de a adresa întrebări și de a afla răspunsuri la anumite subiecte de interes personal, au făcut cunoștință cu programul academic și cu cerințele de studii.
În perioada 30 – 02 septembrie, vor fi organizate și alte sesiuni informative pentru alți studenți ai USM de la celelalte facultăți, astfel așteptăm toți studenții înmatriculați și le urăm mult succes în această nouă aventură academică!

Published vineri, 30 august 2024

Anunțuri și Comunicate

Delegația WSG University din Bydgoszcz, Polonia, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova (USM) a găzduit, la 18 iunie 2026, vizita oficială a unei delegații a WSG University din Bydgoszcz (Polonia), una dintre cele mai dinamice...

Vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată al USM: Evaluarea potențialului științific și a infrastructurii de cercetare

În vederea dezvoltării dialogului instituțional, conducerea Universității de Stat din Moldova a efectuat o vizită de lucru la Institutul de Fizică Aplicată (IFA) al USM. Rectorul...

Cerere exprimare interes_Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS-CQS

UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA  Republica MoldovaProiectul „Învățământul Superior din Moldova” (PÎSM)   Renovarea și dotarea căminului studențesc nr. 7, adresa str. Aerodromului nr 11 ...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved