În prima ședință din noul an academic, membrii Senatului USM au aprobat mai multe proiecte, care vizează activitățile prioritare pentru anul de studii 2024-2025.

Ședința a început cu prezentarea de către rectorul Igor Șarov a modificărilor Cartei USM și a Organigramei instituționale, care în urma analizei au fost aprobate de către membrii Senatului.

În continuare au fost aprobate activitățile prioritare pentru anul de studii 2024-2025.

  • Realizarea procesului didactic va fi efectuat prin asigurarea condițiilor favorabile unui învățământ de calitate: respectarea Planurilor de învățământ; cadre didactice calificate și responsabile; buna gestionare a activităților de formare profesională și a contingentului de studenți.
  • În scopul accentuării caracterului aplicativ al studiilor, al utilizării tehnicilor interactive de învățare, în anul academic 2024-2025, se va pune accent sporit pe  realizarea parteneriatelor cu reprezentanții pieței muncii și atragerea specialiștilor din piața muncii în procesul de predare și realizarea a activităților practice. Se încurajează strategia de atragere a persoanelor cu titluri științifice, de rând cu selectarea și încurajarea absolvenților merituoși.
  • Pentru motivarea instituțiilor-bază în realizarea stagiilor de practică, USM va identifica modalități de colaborare, inclusiv prin formarea profesională inițială și continuă a angajaților.

Senatorii USM au aprobat astăzi și Regulamentul instituțional cu privire la normarea activității științifico-didactice în cadrul USM; Planul Consiliului Calității al USM și a componenței acestuia pentru anul de studii 2024-2025.

O altă inițiativă aprobată este inițierea în cadrul Facultății Științe Economice a Programului de microcalificare Afaceri inovative, în baza diplomei de studii superioare de licență /actului de studii echivalent  cu duratade 600 de ore (20 cr.), începând cu anul de studii 2024-2025.

Published vineri, 6 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved