Reprezentanții Academiei de Științe Sociale din China/Chinese Academy of Social Scientes (CAAS) au vizitat astăzi, Universitatea de Stat din Moldova, unde au avut o întrevedere cu managerii USM. Părțile au prezentat specificul instituțiilor reprezentate și au discutat despre direcțiile în care pot fi create relații de colaborareși a schimbului de experiență în domeniul academic și de cercetare.

La discuții, din partea Universității de Stat a Moldovei au participat: rectorul Igor Șarov; prim-prorectorul Otilia Dandara; prorectorul pentru activitatea economico-financiară și relații internaționale, Vladimir Dolghi; prorectorul pentru activitate științifică, Georgeta Stepanov; șefa Departamentului Cercetare și Inovare, Veronica Prisăcaru; șefa Departamentului Relații Internaționale, Tatiana Bulimaga; decanul Facultății Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative, Alexandru Solcan și directorul Institutului de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice a USM, Victor Juc. Academia de Științe Sociale din China a fost reprezentată de către: Tian Dewen, director adjunct al Institutului de Studii Ruse, Est-Europene și Asiei Centrale (IREECAS) din cadrul CAAS, Xu Gang, adjunct al șefului Diviziei Internaționale și Cooperare IREECAS, Ju Hao, cercetător asociat, Departamentul de Transformare și Teoria integrării, IREECAS și asistenții cercetători Qu Yan și He Ting de la Departamentul de Transformare și Teoria integrării, IREECAS.

Rectorul USM a menționat bunele relații pe care universitatea noastră le are cu Ambasada Chinei la Chișinău, care a facilitat stabilirea colaborării dintre USM și instituții de învățământ din China și a exprimat convingerea că și discuțiile de astăzi vor avea drept rezultat idei noi și perspective de conlucrare spre beneficiul mediului academic și de cercetare din ambele țări. La rândul său, Tian Dewen, director adjunct al Institutului de Studii Ruse, Est-Europene și Asiei Centrale a spus că este o onoare să viziteze cea mai bună universitate din Republica Moldova, menționând despre deschiderea instituției pe care o reprezintă spre o cooperare cu USM. Reprezentanții Academiei Chineze de Științe Sociale au vizitat mai multe facultăți, departamente și institute din cadrul USM.

Published vineri, 6 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 a Facultății de Istorie și Filosofie a USM și-a celebrat absolvirea

Într-o atmosferă caldă și plină de emoție, specifică spiritului Facultății de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, absolvenții Promoției 2026 și-au primit diplomele...

Lansarea Școlii de vară în cadrul proiectului Jean Monnet

Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova găzduiește, în perioada 29 iunie – 1 iulie 2026, Școala de vară „Cetățenia activă – prioritate strategică...

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved