Cercetătorii institutelor, centrelor și facultăților Universității de Stat din Moldova au participat la Forumul cercetătorilor cu tema „Împreună mai puternici în Spațiul European al Cercetării”, organizat de Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova. Evenimentul, desfășurat pe 14 septembrie 2024, la Chișinău, a reprezentat o platformă de dialog și cooperare între cercetătorii din România și Republica Moldova, având drept scop consolidarea colaborării științifice între cele două țări.

Evenimentul a fost moderat de Daniel P. Funeriu, Înalt Consilier UE în domeniul educației și cercetării. Oficialii de la Chișinău, cei ai Uniunii Europene și ai României au subliniat, în cadrul evenimentului, importanța susținerii proiectelor comune în domeniul cercetării și inovării, accentuând prioritățile strategice ale Republicii Moldova în aceste domenii.

Adrian Curaj, Director General Unitatea Executivă pentru Finanțarea Învățământului Superior, a Cercetării, Dezvoltării și Inovării din România a prezentat inițiative importante, printre care un apel la dezvoltarea unor proiecte complexe bilaterale între România și Republica Moldova, precum și o serie de oportunități pentru cercetători de a accesa finanțări europene. De asemenea, participanții au avut ocazia de a adresa întrebări și de a purta discuții pe marginea oportunităților de colaborare, contribuind astfel la consolidarea relațiilor dintre comunitățile academice și de cercetare din ambele țări.

Evenimentul s-a încheiat cu o sesiune de networking, în care participanții au avut ocazia de a interacționa și de a discuta despre viitoarele proiecte comune, încurajând astfel dezvoltarea unor parteneriate durabile.

Published luni, 16 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

USM a participat la semninarul UE privind rolul traducerii, interpretării și al profesiilor în domeniul lingvistic

Reprezentanta Departamentului Traducere, Interpretare și Lingvistică Aplicată al Facultății de Litere (TILA),  dr., lector universitar, Ina Sîtnic a participat la Seminarul de informare privind extinderea UE...

USM și Moldova-Institut Leipzig au încheiat cu succes proiectul „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor și identităților în Republica Moldova”

În perioada 19–20 martie 2026, la Universitatea de Stat din Moldova s-au desfășurat sesiunile de încheiere ale proiectului „Istorie conceptuală și construcția discursivă a spațiilor, crizelor...

Studenții USM-iști s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la fel”, desfășurată în contextul Zilei Internaționale a Sindromului Down

Studenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială din cadrul Universității de Stat din Moldova s-au alăturat campaniei „Nu toate florile cresc la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved