Doctorul în istorie, conferențiar universitar la Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova, Ion Valer Xenofontov a lansat la Budapesta lucrarea „Războiul din Afganistan (1979–1989)”, împreună cu Arhiva Istorică a Serviciilor Secrete de Stat din Ungaria (instituție aflată sub egida Parlamentului din Budapesta) și Editura Zrínyi.

În limba română, lucrarea dedicată celui mai extins război purtat de Uniunea Sovietică a apărut în două ediții la Editura „Lumen” din Iași (2010; 2020). Traducerea monografiei din limba română în limba maghiară a fost realizată de cercetătorul István Bandi, prezent în ultimii ani la mai multe evenimente științifice și științifico-didactice organizate de Facultatea de Istorie și Filosofie a Universității de Stat din Moldova.

Sala de protocol a Arhivei Istorice ale Serviciilor Securității Statului a fost arhiplină cu cititori dornici să participe la un eveniment științific de rezonanță.

Discursuri referitoare la subiectele abordate în monografie au fost susținute de dr. Gergő Bendegúz Cseh, director general al Arhivei Istorice a Serviciilor Secrete de Stat, dr. Zoltán Oszkár Szőts, director de marketing al Editurii Zrínyi. Cartea a fost elogiată de dr. general-locotenent Romulusz Ruszin-Szendi, fost șef al Statului Major al Forțelor de Apărare ale Ungariei, care a subliniat importanța lucrării în înțelegerea esenței conflictului și mentalității afgane.

Autorul, dr. Ion Valer Xenofontov, precum și traducătorul István Bandi, și-au împărtășit publicului gândurile cu privire la cartea ce abordează războiul sovieto-afgan prin prisma memoriilor veteranilor din RSS Moldovenească.

Manifestarea s-a finalizat cu un discurs rostit de Oleg Țulea, ambasadorul Republicii Moldova în Ungaria, care a subliniat valoarea colaborării academice internaționale.

Lansarea de carte a fost moderată de István Papp, șeful Departamentului Arhivei Istorice a Serviciilor Secrete de Stat, iar participanții nu au putut să rateze niciun gând grație interpretării de înaltă calitate a domnului Tibor Szász.

La 26 septembrie 2024, cercetătorii științifici Ion Valer Xenofontov, Lidia Prisac și István Bandi au fost primiți de ambasadorul Oleg Țulea la sediul Ambasadei Republicii Moldova în Ungaria.

Published luni, 30 septembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

O nouă generație de jurnaliști și specialiști în comunicare a absolvit USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a celebrat un moment important pentru comunitatea academică – ceremonia de înmânare a...

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved