Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova va participa, în calitate de partener, la lucrările conferinței știiințifice „Românii sub teroarea totalitară. Represiunea în România și Uniunea Sovietică: evaluare comparativă (1940-1989)“, oraganizată de Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române și de Comisia pentru politică externă a Senatului României. Evenimentul științific va avea loc miercuri, 30 octombrie 2024, începând cu ora 9:30, la Senatului României, în Sala de Conferințe „Dimitrie Cantemir“ (Salonul Alb).

Conferința reunește istorici de prestigiu din Republica Moldova și din România, specialiști în istoria secolului XX. Structurată în trei sesiuni, conferința abordează câteva teme de mare importanță: deportările din Uniunea Sovietică, politicile represive împotriva unor personalități din Basarabia, încercările de mai multe decenii de distrugere a identității românești ș.a.

„Considerăm că tematica evenimentului este de mare importanță în contextul războiului hibrid purtat de Federația Rusă împotriva Republicii Moldova, perioada sovietică fiind în continuare mistificată de propaganda rusă. Conferința este un bun prilej de a transmite mesajul solidarității în suferință a românilor de la dreapta și stânga Prutului în perioada regimului comunist/sovietic“, declară organizatorii.

În cadrul conferinței vor fi prezentate 15 comunicări având ca autori cercetători de la Institutul de Istorie al Universității de Stat din Chișinău, Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului și Institutul de Istorie „Nicolae Iorga“, ambele fiind entități de cercetare ale Academiei Române, și de la Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității – CNSAS.

Accesul la eveniment este liber, în limita locurilor disponibile în sala de conferințe.

Programul poate fi consultat aici.

Published luni, 28 octombrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Un bust în memoria profesorului Gheorghe PALADE va fi amplasat în preajma liceului din satul Puhoi

Prodecanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor BERCU și preotul Bisericii „Întâmpinarea Domnului”, Octavian MOȘIN au participat la evenimentul organizat de Liceul Teoretic „Gheorghe Palade” din...

Elevii Liceului „Da Vinci” au vizitat Facultatea de Chimie și Tehnologie Chimică a USM

17 elevi de la Liceul „Da Vinci” au vizitat Facultatea Chimie și Tehnologie Chimică a USM, unde au desfășurat o lecție practică în Laboratorul specializat al...

Necrolog Nicanor ȚURCANU 04.02.1949 – 26.03.2022

S-a stins din viață îndrăgitul profesor și bunul nostru coleg Nicanor ȚURCANU… Imaginea senină a profesorului ne întoarce la timpul în care a semănat dragoste de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved