Cerere de cotații – Servicii non-consultanță 

Țara: Republica Moldova  

Instituția Universitatea de Stat din Moldova 

Titlul proiectului: Învățământul Superior din Moldova 

  1. ID Proiect: P167790 

Titlul subproiectului: Valorificarea parteneriatului consolidat școală-universitate „Cluster educațional” în formarea cadrelor didactice” 

  1. Obiectul achiziției: Editarea și publicarea suporturilor de curs  

Ref. Nr. MD-STATEUNI-453732-NC-RFQ 

  • IP Universitatea de Stat din Moldova, a primit subfinanțare de la Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova în cadrul Programului de Îmbunătățire a Învățămîntului Superior din Moldova, implementat în cadrul proiectului “Învățămîntul superior din Moldova” și intenționează să aplice o parte din mijloacele financiare pentru plăți în temeiul Acordului de subfinanțare MD-MOED- 6542-ASF-U-09 din 24.10.2022 pentru realizarea subproiectului Valorificarea parteneriatului consolidat școală-universitate „Cluster educațional” în formarea cadrelor didactice”. 
  • În cadrul Acordului de subfinanțare o parte din mijloacele alocate vor fi utilizate pentru finanțarea contractelor atribuire în cadrul achiziției de Editarea și publicarea suporturilor de curs 
  • IP Universitatea de Stat din Moldova invită operatorii economici eligibili să depună oferte pentru achiziționarea:  
Numărul lotului  Denumirea serviciilor  Cantitate, 

ex. 

  1.  
  1. Lot nr. 1  Editarea și publicarea suporturilor de curs 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Didactica Chimiei  35  
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Didactica Biologiei  35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Didactica Limbilor străine  35  
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Didactica Matematicii   35  
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Didactica Istoriei  35  
  Servicii de editare și publicare a suportului de curs Didactica Georgrafiei  35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Psihologie generală  35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Psihologie aplicată   35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Metodologia evaluării în învățământul superior  35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Tehnologii avansate de predare  35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Pedagogie aplicată  35 
Servicii de editare și publicare a suportului de curs Materialelor didactice suport pentru stagiile de practică  35 

 

  • Achiziția se va desfășura prin procedura de cerere de cotații (RFQ), astfel cum se specifică în „Regulamentul Băncii Mondiale privind Achizițiile pentru Debitorii de Finanțare a Proiectelor de Investiții – Achiziții în cadrul Proiectelor de Investiții cu Finanțarea Bunurilor, Lucrărilor, Serviciilor de Non-Consultanță și Consultanță”, din 1 iulie 2016, revizuit la 1 noiembrie 2017 și 1 august 2018 (denumit în continuare „Regulament de achiziții”); și este deschisă tuturor ofertanților eligibili, astfel cum sunt definiți în Regulamentul privind achiziții prenotat.  
  • Ofertanții eligibili interesați pot obține informații suplimentare și solicita documentele de achiziție de la: I.P. Universitatea de Stat din Moldova 

Adresa: str. Alexei Mateevici 60, Blocul Central USM 

Număr Etaj/birou: etajul 1, biroul 107 

Oraș: Chișinău 

Cod poștal: MD – 2009 

Țară: Republica Moldova 

Telefon: 022-241-240 

e-mail: achizitii.bm@usm.md 

Persoana responsabilă: Tatiana Sorocean 

  • Ofertele trebuie să fie transmise la adresa indicată la punctul 8 sau electronic la adresa de e-mail achizitii.bm@usm.md, înainte de 18.11.2024, ora 17:00. 

Ofertele întîrziate, depuse după termenul indicat mai sus vor fi respinse. 

  • Ofertele prezentate vor fi valabile pentru o perioadă de 30 de zile de la data limită de depunere a ofertelor. 
  • Adresa menționată mai sus, în punctul 6, 7 este: 

bir. 107, Departamentul Achiziții 

Tatiana Sorocean 

str. Alexei Mateevici 60, MD – 2009, mun. Chișinău, Republica Moldova 

+373 022 241 240 

achizitii.bm@usm.md 

http://www.usm.md 

Semnătura  

Corlat Sergiu  ___________________ 

 

Published luni, 4 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Alți peste 160 de elevi din instituțiile publice din capitală au vizitat Universitatea de Stat din Moldova

Tot mai mulți tineri interesați de Universitatea de Stat din Moldova aleg să viziteze sediul instituției pentru a descoperi oferta educațională, procesul de admitere și avantajele...

USM consolidează parteneriatele pentru inovație verde la Green & Sustainability Investor Connect Event

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au participat la evenimentul Green & Sustainability Investor Connect Event, o platformă dedicată promovării inovației și sustenabilității în mediul de...

La USM se va desfășura o nouă ediție a Concursului studențesc „Hexagonul Facultăților de Drept”

În acest an, Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova va organiza în perioada 22-25 aprilie, o nouă ediție a Concursul studențesc „Hexagonul Facultăților de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved