În perioada 21 – 25 octombrie, Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu microclusterul HERBAFRUCT, au participat la mai multe întâlniri cu entități publice și private, inclusiv companii din sectorul plantelor medicinale si aromatice din România. 

Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de coordonatorul LCS Biochimia Plantelor, dr., cercetător științific, Victor Melnic. În cadrul vizitelor au fost prezentate unele dintre rezultatele activității de cercetare a USM în sectorul plantelor medicinale și aromatice, creându-se noi premise pentru colaborări comune, schimb de bune practici și parteneriate axate pe dezvoltarea sustenabilă a sectorului plantelor medicinale și aromatice, atât în Republica Moldova, cât și în România. 

În cadrul acestor întâniri au participat mai mulți reprezentanți ai instituțiilor, printre care Ministerul Agriculturii și Dezvoltării Regionale din România și Ambasada Republicii Moldova în România, Institutul Național de Cercetare-Dezvoltare pentru Bioresurse Alimentare – IBA București; Parcul Industrial Tehnopolis din Iași, membrii clusterului BioNEst; SC ZORIAN EXPORT SRL din Oțeleni; Centrul de Cercetare și Prelucrare Plante Medicinale PLANTAVOREL din Piatra Neamț; Incubatorul de Afaceri din Sfântu Gheorghe; Clusterul Inovativ de Biomasă Green Energy; Clusterul Regional al Lemnului PRO WOOD; Clusterul Regional Inovativ Agrofood; Clusterul Regional Transylvania Textile & Fashion; Clusterul Regional Balneoturistic Transylvania; Asociația Întreprinderilor Mici și Mijlocii Covasna – ASIMCOV și Asociația Incubatoarelor și Centrelor de Afaceri din România – AICAR; compania HOFIGAL și compania Santo Raphael. 

Published marți, 5 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

O nouă generație de jurnaliști și specialiști în comunicare a absolvit USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a celebrat un moment important pentru comunitatea academică – ceremonia de înmânare a...

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Ședință de monitorizare a implementării proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”

La data de 7 iulie 2026, echipa de implementare a proiectului ”Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production for Fish Nutrition”, din partea Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved