Cursul de instruire „Tehnici de marketing online și offline în domeniul turismului pentru actorii din mediul rural” a fost lansat astăzi de Universitatea de Stat din Moldova și Oficiul Național al Turismului al Republicii Moldova (ONT), în parteneriat cu Ministerul Culturii.

Acest parteneriat are scopul de a sprijini dezvoltarea turismului rural, oferind participanților acces la cunoștințe esențiale pentru promovarea eficientă a destinațiilor și serviciilor turistice prin tehnici moderne de marketing.

În cadrul ceremoniei de deschidere, ONT și USM au semnat un acord de parteneriat, marcând un pas important în consolidarea colaborării dintre cele două instituții pentru promovarea educației și susținerea dezvoltării turismului. Acordul creează premisele pentru organizarea continuă a cursurilor de formarea continuă în domeniul turismului.

La eveniment au participat experți în turism, reprezentanți ai autorităților locale și antreprenori din domeniu, oferind un cadru ideal pentru dialog și schimb de idei privind promovarea turismului în zonele rurale, adaptată la cerințele actuale ale pieței.

Astfel, Universitatea de Stat din Moldova și Oficiul Național al Turismului își propun să sprijine actorii locali în crearea și implementarea unor strategii de marketing inovatoare, menite să crească vizibilitatea și competitivitatea turismului în mediul rural, atât la nivel național, cât și internațional.

Published vineri, 15 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved