Reprezentanții celor nouă universități membre a Consorțiului Universitaria s-au reunit, în perioada 14-17 noiembrie, la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, care a găzduit lucrările Consorțiului Universitaria, unde au fost dezbătute aspecte relevante privind învățământul superior românesc.
Universitatea de Stat din Moldova a fost reprezentată de către rectorul USM, Igor Șarov, prorectorul pentru Digitalizare, Sergiu Corlat și prorectorul pentru activitatea financiar-economică și relațiile internaționale, Vladimir Dolghi.
La reuniune au participat rectori, prorectori și președinți ai Senatelor universitare, directori generali administrativi, secretari șefi, studenți și reprezentanți ai sindicatelor din universitățile membre.
Discuțiile, organizate pe paneluri, au vizat teme de maximă actualitate, precum metodologia de finanțare a învățământului superior, gestionarea finanțelor și colaborarea cu mediul de afaceri pentru co-finanțare, susținerea digitalizării și a infrastructurii moderne, rolul fondurilor europene și internaționale în dezvoltarea educației, internaționalizarea și admiterea studenților străini în universitățile românești. De asemenea, au avut loc dezbateri referitoare la stabilirea cadrului legislativ pentru susținerea activităților didactice în mediul online și a celui privind utilizarea inteligenței artificiale în procesul educațional.
Consorțiul Universitaria reunește universitățile istorice reprezentative ale României: Universitatea din București, Universitatea Babeș – Bolyai din Cluj-Napoca, Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Academia de Studii Economice din București, Universitatea de Vest din Timișoara, Universitatea „Ovidius” din Constanța, Universitatea „Lucian Blaga” din Sibiu, Universitatea din Craiova și Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați, iar Universitatea de Stat din Moldova este membru asociat al Consorțiului.


English
Русский













