Pornind de la premiza că comunicarea strategică reprezintă instrumentul de a răspunde provocărilor complexe întâmpinate de autoritățile și instituțiile publice, Institutul de Administrație Publică, în colaborare și cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova, realizează cursul „Comunicarea strategică în administrația publică”, în perioada 18-21 noiembrie, 2024.

În calitate de participanți la acestă instruire sunt antrenați formatori, profesori, conducători ai subdiviziunilor sturcturale din cadrul Universității de Stat din Moldova, Universității de Stat „Alecu Russo” din Bălți, Universității din Comrat, care își consolidează cunoștințele și își dezvoltă abilitățile necesare pentru o comunicare eficientă.

Împreună cu expertul american Mark Pfeifle, fondatorul și președintele  Companiei de planificare strategică și comunicare „Off the Record Strategies”, ex-asistent adjunct al Președintelui SUA și consilier adjunct pe probleme de securitate națională pentru comunicare strategică și sensibilizare globală, participanții analizează tematici privind aspecte definitorii ale comunicării, respectarea cerințelor de etică, strategii de comunicare pe termen scurt și pe termen lung, sistemul de management al crizei, relațiile externe și construirea rezilienței, informare și dezinformare în mass-media, etc.

Acesta este al treilea curs realizat în cadrul Proiectului „Dezvoltarea capacităților autorităților publice și a funcționarilor publici din Republica Moldova”, implementat de către Institutul de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova cu suportul Ambasadei Statelor Unite ale Americii în Republica Moldova în perioada aprilie 2024 – martie 2026.

Published marți, 19 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Instituția noastră a fost vizitată astăzi, 29 aprilie, de Ambasadorul Republicii Elene în Republica Moldova, Excelența Sa Nikolaos Krikos, care a avut o întrevedere cu rectorul...

O nouă ediție a Conferinței de Diseminare „Green Tourism Innovation in Action” va avea loc pe 19 mai 2026, la USM

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu consorțiul proiectului Erasmus+ ENRICHER Hubs – Designing Green Tourism Concepts through Learning, invită publicul interesat să participe la...

Invitație: Conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”

Distinși colegi, Vă invităm să participați la conferința științifică internațională „Libertatea de conștiință: dimensiuni etice, juridice, politice”, organizată de Institutul de Filologie Română „Bogdan Petriceicu-Hasdeu”, Institutul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved