Chișinău, 19 noiembrie 2024

În cadrul ședinței Consiliului de Administrație (CA) al Universității de Stat din Moldova (USM), a fost discutată inițiativa Guvernului Republicii Moldova privind crearea unei noi instituții publice, „Institutul Național de Management Public”, prin reorganizarea Institutului de Administrație Publică (IAP) din cadrul USM.

Conform proiectului de hotărâre de Guvern, se propune separarea Institutului de Administrație Publică de USM și trecerea acestuia în subordinea directă a Guvernului.

În urma dezbaterilor și analizei detaliate a proiectului, Consiliul de Administrație al USM a apreciat această inițiativă drept inoportună și inacceptabilă, subliniind faptul că propunerea contravine deciziilor guvernamentale anterioare.

Consiliul de Administrație al USM reamintește că, în 2022, Guvernul a considerat integrarea Institutului de Administrație Publică – succesor al fostei Academii de Administrare Publică – în structura USM, drept o „mare reformă”, menită să sporească eficiența și calitatea formării profesionale a angajaților din sectorul public. În acest context, Consiliul exprimă nedumerirea care dintre aceste decizii reflectă cu adevărat o strategie de reformă coerentă: absorbția IAP în cadrul USM sau separarea acestuia pentru a reveni în subordinea directă a Guvernului.

Consiliul consideră că această inițiativă este bazată pe o înțelegere superficială a realităților legate de activitatea Institutului de Administrație Publică. De asemenea, informațiile eronate incluse în Nota informativă anexată proiectului hotărârii de Guvern pun sub semnul întrebării fundamentarea deciziei propuse.

USM atrage atenția că această inițiativă este lipsită de o analiză detaliată și necesită obligatoriu consultări adecvate cu părțile interesate. În forma actuală, proiectul riscă să compromită calitatea instruirii și dezvoltării profesionale a angajaților din sectorul public, având efecte contraproductive asupra reformei administrative din Republica Moldova.

Consiliul de Administrație al USM reafirmă angajamentul instituției pentru calitate academică, profesionalism și transparență și solicită Guvernului să reanalizeze această inițiativă, în spiritul dialogului constructiv și transparent, și în mod iminent –  al interesului public.

Consiliul de Administrație al Universității de Stat din Moldova.

Published miercuri, 20 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Facultatea de Științe Economice a USM și-a celebrat absolvenții Promoției 2026

Bucuria unui nou început a definit ceremoniile de înmânare a diplomelor de absolvire pentru Promoția 2026 a Facultății de Științe Economice a Universității de Stat din...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved