Universitatea de Stat din Moldova a inaugurat astăzi două noi spații destinate educației și cercetării: aula „Constantin Noica” și „Sala Unirii”, în cadrul unei activități oficiale la care au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, prof. univ., dr. Igor ȘAROV, secretarul de Stat al Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova, Adrian DUPU și decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor BERCU. Evenimentul a fost moderat de directorul Departamentului Filosofie și Antropologie, conf. univ., dr. Dumitru DODUL.

Noile aule sunt rezultatul unui proiect ambițios, realizat cu sprijinul Departamentului pentru Relații cu Republica Moldova, care subliniază legăturile profunde dintre România și Republica Moldova, având ca scop îmbunătățirea infrastructurii educaționale și promovarea valorilor naționale comune. Sala „Constantin Noica” va fi un spațiu dedicat reflecției filosofice și educației în spiritul marilor gânditori ai României, în timp ce „Sala Unirii” va celebra istoria și patrimoniul cultural comun al celor două țări.

„Acestea sunt mai mult decât simple săli de curs. Ele reprezintă un simbol al bunei colaborări dintre instituțiile noastre și al angajamentului continuu față de educație, cultură și identitatea națională”, a declarat rectorul Igor ȘAROV.

Adrian DUPU, Secretarul de Stat al DRRM a subliniat importanța proiectelor educaționale comune, menționând că „aceste investiții reflectă sprijinul constant al României pentru Republica Moldova, fiind un pas important în consolidarea relațiilor noastre și în promovarea unui învățământ prietenos și de calitate”.

Published miercuri, 20 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

USM își extinde parteneriatele europene: Rectorul Otilia Dandara și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Letoniei au discutat noi perspective de colaborare

Internaționalizarea învățământului superior și calitatea programelor de studii oferite de Universitatea de Stat din Moldova rămân un punct de atracție pentru partenerii europeni. Rectorul USM, Otilia...

Vizita partenerului lider de proiect la Universitatea de Stat din Moldova și diseminarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 14–16 august 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a conducătorului proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production...

START noului an de studii: Ședință festivă pentru studenții anului I

Dragi studenți ai anului I, Septembrie este aproape, iar odată cu el începe un nou capitol: un an universitar plin de provocări, prietenii noi și amintiri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved