La data de 25 noiembrie 2024, în cadrul campaniei „16 zile de activism împotriva violenței în bază de gen”, la Facultatea de Drept, USM a fost lansată expoziția „Nu dați vina pe haine”, organizată de Departamentul Drept penal al Facultății de Drept, USM în parteneriat cu Centrul de Drept al Femeilor și suportul Ambasadei Suediei.

Participanții au fost salutați de către Serghei Brânza, decanul Facultății de Drept, E.S., Katarina Fried, Ambasadoarea Suediei, Stanislav Copețchi, Secretar de Stat, Ministerul Justiției, Angelina Zaporojan-Pîrgari, directoarea Centrului de Drept al Femeilor, care au transmis un mesaj clar și fără echivoc: îmbrăcămintea nu justifică violența, iar vina nu aparține niciodată victimei.

Evenimentul a adus în prim-plan reconstituirea ținutelor purtate de victimele infracțiunilor de violență sexuală și violență în familie. Scopul acestui demers a fost să demonstreze că nu există un „profil” al victimei și că oricine poate deveni o țintă a agresorului, indiferent de ce poartă.

Stigma – că victimele infracțiunilor ce atentează la libertatea și integritatea sexuală ar fi persoanele care au un comportament provocator și ușuratic, poartă ținute vulgare și altele din această categorie, nu constituie o realitate absolută și nu mai este o teză valabilă. Practica confirmă că, de cele mai deseori, agresorii sunt provocați de inocența, puritatea, corectitudinea victimelor, factori determinanți în victimizarea acestora, sporindu-le gradul de vulnerabilitate victimală și constituind o predispoziție spre victimizare.

Expoziția face parte dintr-o campanie mai amplă de conștientizare și sensibilizare privind combaterea violenței împotriva femeilor și a stigmatizării victimelor, transmitând societății mesaje de implicare largă și impact emotional:

  • Violența este responsabilitatea agresorului, nu a victimei.
  • Hainele nu provoacă agresiunea.
  • Oricine poate fi victimă, iar stereotipurile trebuie eliminate.

Evenimentul a reunit reprezentanți ai autorităților publice, membri ai mediului academic, activiști pentru drepturile omului și membri ai societății civile. Toți cei prezenți au fost invitați să reflecteze asupra modului în care prejudecățile pot perpetua violența și să devină agenți ai schimbării.

Expoziția „Nu dați vina pe haine” a fost mai mult decât un eveniment. A fost o pledoarie pentru respect, egalitate și responsabilitate. Prin astfel de inițiative, ne apropiem de o societate în care victimele sunt ptotejate, nu judecate, iar agresorii sunt trași la răspundere.

Published miercuri, 27 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Căminele USM sunt pregătite pentru a-și primi studenții în noul an de studii

Comoditate, Siguranță și Accesibilitate – acestea sunt calitățile care descriu viața de student în căminele Universității de Stat din Moldova. Camerele spațioase, dotate corespunzător, împreună cu...

MEDIACOR, primul centru de tehnologii media, va fi inaugurat la Chișinău în 2021

Astăzi, 5 august 2020, la Chișinău, în incinta Universității de Stat din Moldova, a început realizarea unui proiect de implementare a tehnologiilor media în domeniul creativ...

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova: unde-s mulți și buni, puterea crește

Sesiunea de admitere 2020 la Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova este diferită în acest an și ca formă...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved