În perioada 12-17 aprilie 2021, au continuat cercetările interdisciplinare la siturile arheologice de pe teritoriul Republicii Moldova. Activitățile s-au desfășurat în baza Acordului de Cooperare dintre Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

Cercetarea a fost realizată de către Laboratorul de Cercetări Științifice „Tracologie” în cadrul proiectului 20.80009.1606.14 – Patrimoniul arheologic din epoca fierului în regiunea Nistrului Mijlociu şi bazinul râului Cogâlnic: cercetare interdisciplinară şi valorificare ştiinţifică, în colaborare cu Centrul Arheoinvest de la Institutul de Cercetări Interdisciplinare al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi.

În această perioadă, au fost efectuate prospecțiuni terestre (geofizice și periegheze), precum și aeriene la mai multe situri arheologice din epoca fierului de pe teritoriul raioanelor Rezina, Cimișlia, Ialoveni și Hâncești: Saharna „Rude“, Saharna „Țiglău“, Țahnăuți, Cogâlniceni, Ecaterinovca-Ialpugeni-Valea Jeparului etc.

Ca urmare a acestor investigații interdisciplinare au fost achiziționate date care vor fi utilizate la întocmirea hărților magnetometrice ale siturilor și modelelor tridimensionale ale terenului. Iar în baza artefactelor descoperite la suprafața solului va fi efectuată o încadrare cronologică prealabilă a acestora.

Rezultatele căpătate urmează a fi publicate, în viitorul apropiat, în reviste internaționale cu factor de impact.

Totodată, colegii de la Iași – dr. Andrei Asăndulesei și dr. Felix-Adrian Tencariu –, care au o mai bună experiență în domeniul cercetărilor interdisciplinare, au realizat o serie de acțiuni pentru transferul de cunoștințe în domeniul prospecțiunilor aeriene și geofizice, grupul-țintă fiind masteranzii și doctoranzii de la Facultatea de Istorie și Filosofie, implicați în procesul de cercetare arheologică.

Director Proiect

dr., conf. univ. Aurel Zanoci

Măsurători geofizice la situl Țahnăuți

Procesul de colectare a datelor pentru fotogrametrie


Stabilirea traseului de zbor cu drona la situl Saharna „Rude”


Fixarea stației de referință în timpul prospectărilor magnetometrice


Echipa de cercetare interdisciplinară la situl Saharna „Țiglău”


Prospecțiuni magnetometrice la situl Cogâlniceni

Published luni, 19 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Reprezentanții Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere oficială cu delegația Universității „Dunărea de Jos” din Galați

Ieri, 20 noiembrie, reprezentanții Universității de Stat din Moldova – rectorul USM, Igor Șarov, decanul Facultății de Științe Economice, Maria Hamuraru, și șeful Oficiului Investiții și...

Instruirea cadrelor didactice în domeniul „Dezvoltarea de aplicații web și mobile”

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI   Republica Moldova   Denumirea subproiectului „Modernizarea procesului de formare profesională la specialitățile Informatică și Informatică Aplicată” / MODERN-INFO   Nr...

Studenții USM au avut parte de instruiri și aplicații de teren în domeniul geoarheologiei

În perioada 18-20 noiembrie 2025 la Universitatea de Stat din Moldova au avut loc instruiri și aplicații de teren, în cadrul sub-proiectului „Modernizarea procesului didactic în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved