Rectorul Universității de Stat din Moldova (USM), Igor Șarov și directorul Institutului de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan au participat la conferința internațională „ACROSS Cultures: Intercultural Communication in a Borderless World”, organizată la Chisinău, de Facultatea Transfrontalieră a Universității „Dunărea de Jos” din Galați, România.

Conferința a reunit cercetători, academicieni și experți din diverse domenii pentru a discuta despre provocările și oportunitățile comunicării interculturale într-o eră globalizată, având ca scop încurajarea colaborării interdisciplinare și promovarea cercetării inovatoare care depășește granițele naționale.

Evenimentul a fost un prilej deosebit pentru participanți de a împărtăși experiențe, idei și soluții inovative în domeniul comunicării interculturale, un domeniu deosebit de important într-o lume tot mai interconectată. În cadrul conferinței, rectorul Igor Șarov a subliniat rolul crucial al educației și al schimburilor academice internaționale în formarea unei noi generații de profesioniști capabili să colaboreze și să inoveze într-un context globalizat.

„Participarea la această conferință confirmă angajamentul Universității de Stat din Moldova de a sprijini cercetarea de frontieră și de a promova dialogul intercultural. Într-o eră în care granițele dintre culturi sunt din ce în ce mai permeabile, este esențial să consolidăm colaborarea între instituțiile academice din diferite colțuri ale lumii, pentru a dezvolta soluții innovative, care răspund provocărilor globale actuale”, a declarat rectorul USM.

Directorul Institutului de Educație Fizică și Sport, Viorel Dorgan a menționat buna colaborare și implementarea proiectelor comune cu Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați.

Universitatea de Stat din Moldova continuă promovarea parteneriatelor strategice care contribuie la dezvoltarea unui sistem educațional inovativ și conectat la tendințele globale.

Published vineri, 29 noiembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova își diversifică oferta educațională prin programe noi acreditate

În cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova au fost înmânate certificatele de acreditare pentru mai multe programe de studii, care confirmă respectarea standardelor de...

Școala de Administrație Publică a lansat un studiu științific privind reforma administrației publice locale

Un nou model de reformă a administrației publice locale, axat pe funcționalitate și eficiență, a fost prezentat pe data de 30 iunie la Universitatea de Stat...

Evaluare externă ANACEC pentru șase programe de master ale USM

La Universitatea de Stat din Moldova a început un nou proces de evaluare externă a calității, desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved