Ghidurile metodologice „Starea de bine în școală” și „Ghidarea în carieră”, elaborate de echipa de cadre didactice de la Universitatea de Stat din Moldova – noi instrumente de predare puse la dispoziția pedagogilor.

Începând de ieri, 09 decembrie și până pe 16 decembrie, se desfășoară sesiunile de instruire a cadrelor didactice din țară privind utilizarea ghidurilor metodologice, care vin în sprijinul creării unui mediu educațional favorabil în școală și susținerii elevilor în luarea deciziilor privind viitorul lor profesional.

Ghgidurile au fost elaborate cu sprijinul UNICEF Moldova și al Ministerului Educației și Cercetării, în cadrul Programului „Inovații Digitale ale Sistemului Educațional din Republica Moldova”, finanțat de Parteneriatul Global pentru Educație.

Published marți, 10 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea de Științele Vieții „Regele Mihai I” din Timișoara își consolidează parteneriatul strategic pentru inovare, reziliență și dezvoltare regională

La 16 iunie, Universitatea de Stat din Moldova a avut onoarea de a o primi în vizită pe doamna Gabriela Ingrid Nicolaescu, Director al Centrului pentru...

Workshop-ul „Mediu Sustenabil prin Educația pentru Drone”, desfășurat la USM

Cu ocazia Zilei Mondiale a Mediului, Laboratorul de cercetări științifice „Fizica Mediului și Modelarea Sistemelor Complexe” din cadrul Institutului de Fizică Aplicată al Universității de Stat...

Cercetătorii USM se întorc acasă cu un „bagaj” plin de recunoaștere internațională: 29 de distincții obținute la EUROINVENT, desfășurat la Iași!

Palmaresul universității cuprinde 3 medalii de aur, 5 medalii de argint, 12 medalii de bronz și 9 diplome de excelență. Premiile au fost obținute în cadrul...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved