Universitatea de Stat din Moldova și Facultatea Relații Internaționale, Științe Politice și Administrative (FRIȘPA), au organizat conferința de finalizare a proiectului internațional  „Estonia’s Best Practices for Enhancement of Moldova’s Higher Education Capacities”  (EST4MORE), realizat în parteneriat cu Universitatea Tartu, Estonia și susținut de ESTDEV.

În cadrul evenimentului au fost prezentate totalurile reușite pe parcursul implementării proiectului.

Proiectul EST4MORE vizează provocările cu care se confruntă instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova prin implicarea a trei dimensiuni ale publicului-țintă: 1) dotarea profesorilor/lectorilor cu competențe digitale și consolidarea practicilor de asigurare a calității învățării electronice; 2) perfecționarea cunoștințelor masteranzilor despre integrarea europeană și înzestrarea acestora cu competențele necesare pentru a-i face competitivi pe piața muncii ca următoarea generație de lideri europeni; 3) consolidarea abilităților profesionale ale doctoranzilor prin crearea de oportunități de parteneriate cu cercetătorii estonieni pentru a facilita transferul de know-how și de bune practici.

Astfel, în cadrul proiectului au avut loc: webinare pentru masteranzii USM  privind procesul de integrare europeană și extindere a UE; vizita de studiu pentru 10 masteranzi ai programelor Studii Europene și Studii Diplomatice ai FRIȘPA, USM la Universitatea Tartu din Estonia, în vederea dezvoltării capacităţilor de predare-învăţare în vederea formării competenţelor în domeniul studiilor europene în contextul pregătirii Republicii Moldova pentru aderarea la Uniunea Europeană; cursuri de pregătire „𝘿𝙞𝙜𝙞𝙩𝙖𝙡 𝙀𝙙𝙪𝙘𝙖𝙩𝙤𝙧 𝘼𝘽𝘾” pentru cadrele didactice din cadrul instituțiilor de învățământ superior din Republica Moldova, în vederea utilizării eficiente a resurselor digitale în procesul de predare;  training-uri pentru doctoranzi și participarea acestora la tabăra de cercetare care s-a desfășurat la Institutul de Studii Politice Johan Skytte, Universitatea din Tartu, Estonia.

Published vineri, 20 decembrie 2024

Anunțuri și Comunicate

Studenți de la cinci Facultăți de Drept din România – participanți la AUTOSTRADA DE DREPT, organizată de Facultatea de Drept, USM

Ediția a XIV-a a Proiectului AUTOSTRADA DE DREPT a fost lansată, astăzi, la Facultatea de Drept a USM. Astfel, pe parcursul acestei săptămâni, studenții Facultății de...

Cercetători din Republica Moldova și România au participat la un seminar organizat de Facultatea de Istorie și Filosofie a USM

Centrul de Filosofie Teoretică, Filosofie Practică și Epistemologie Aplicată, facultatea de Istorie și Filosofie USM a organizat la 19 aprilie a.c., prima ședință a Seminarului de...

Profesori de chimie din țară și-au format competențele în cadrul Centrului de Resurse pentru Formare Continuă a USM

Sâmbetele lunii aprilie au fost pline de emoții pozitive și experimente chimice pentru cadrele didactice din Republica Moldova, care s-au înscris la Programul de Recalificare la...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved