În această săptămână, reprezentanții administrației Universității de Stat din Moldova, precum și cadre didactice de la Facultatea de Matematică și Informatică și Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării se află într-o vizită de informare și documentare la Universitatea din Genova, Italia.

În cadrul primei zile de lucru, reprezentanții Universității din Genova, Diana Spulber și  Guido F. Amoretti au prezentat instituția și proiectele internaționale la care participă, acestea fiind axate, în mare parte, pe cercetarea științifică, utilizarea fondurilor europene disponibile pentru cercetare și activități de instruire în cadrul programelor de studii cu diplomă dublă. În aceeași zi, reprezentanții delegației USM au vizitat Centrul de date al Universității din Genova care proiectează, creează și gestionează sisteme hardware și software, centre și rețele de date instituționale. Universitatea din Genova deține unul dintre cele mai mari centre de date din țară dintre instituțiile de învățământ superior din Italia. Prezentarea Centrului de date a fost realizată de către vice-rectorul Universității din Genova pentru Tehnologii Informaționale și Telecomunicații, profesorul universitar Gianni Vercelli.

Universitatea de Stat din Moldova este reprezentată la Universitatea din Genova de către prim-prorectorul USM pentru activitatea didactică și studențească, Otilia Dandara, dr. hab. prof. univ., prorectorul USM pentru digitalizare, Sergiu Corlat, prorectorul USM pentru management instituțional, Violeta Cojocaru, dr. hab., prof. univ., decanul Facultății de Matematică și Informatică, Angela Niculiță, dr. hab., prof. univ., decanul Facultății de Jurnalism și Științe ale Comunicării, Victoria Bulicanu, dr., conf. univ., Mariana Tacu, dr., conf. univ. la Departamentul Teoria și Practica Jurnalismului, FJȘC și Ana Ușurelu, șef Centru de ghidare în carieră și relații cu piața muncii.

Published marți, 21 ianuarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Promoția 2026 a Facultății de Matematică și Informatică USM – generația care transformă viitorul în realitate

Viitorul se scrie în limbajul inovației, iar absolvenții promoției 2026 ai Facultății de Matematică și Informatică a Universității de Stat din Moldova sunt pregătiți să îl...

„Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved