ANUNȚ/INVITAȚIE

Distinși colegi,

Vă invităm să participați la lucrările conferinței științifice cu participare internațională SURVIVANȚA TRADIȚIEI CONSTITUȚIONALE ÎN TIPARELE  CONSTITUȚIONALISMULUI EUROPEAN”, organizată de Departamentul Drept public, Laboratorul de Cercetări Științifice Drept Public Comparat și E- Guvernare și Institutul de Creație Legislativă și Drept Comparat.

Evenimentul are scopul de a aduce în prim-plan o dezbatere actuală privind persistența tradiției constituționale și capacitatea acesteia de a se adapta la cerințele constituționalismului european contemporan. Acesta va servi drept platformă pentru schimbul de idei, explorarea provocărilor și oportunităților actuale, și va contribui la întărirea colaborării între cercetătorii din domeniul dreptului constituțional și al științelor conexe.

Subiecte propuse pentru discuții:

  • Provocările contemporane în raportul dintre tradiționalismul și modernismul constituțional.
  • Rolul dreptului național în consolidarea valorilor constituționalismului european.
  • Impactul Constituției asupra proceselor sociale.
  • Conflictele juridice de natură constituțională.
  • Dezvoltarea durabilă a societăți în condițiile constituționalismului contemporan.

Conferința științifică se adresează mediului academic, autorităților statului, membrilor profesiilor juridice și tuturor celor interesați de temele discutate.

Evenimentul va avea loc în data de 28 martie 2025, la Facultatea de Drept, Universitatea de Stat din Moldova în format hibrid.

Termeni:

01.03.2025 Înscrierea în programul conferinței. Formularul de înscriere AICI

15.05.2025 – Prezentarea articolelor pentru publicare, conform cerințelor.

Informații suplimentare la adresa: conferintapublic@gmail.com

Vă așteptăm și Vă asigurăm de aleasa noastră considerație!

Comitetul științific și organizatoric

 

Published miercuri, 22 ianuarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a demarat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic dedicat cultivării cânepei industriale

Universitatea de Stat din Moldova anunță demararea implementării proiectului de transfer tehnologic „Tehnologie inovativă pentru cultivarea cânepei industriale Cannabis sativa L. adaptată la condițiile pedoclimatice ale...

Universitatea de Stat din Moldova a inițiat implementarea unui nou proiect de transfer tehnologic finanțat de ANCD

Universitatea de Stat din Moldova anunță inițierea implementării proiectului de transfer tehnologic „Biotehnologie pentru regenerarea cernoziomurilor arabile erodate și sporirea rezilienței la schimbările climatice”, cu cifrul 26.80015.5107.02TT, finanțat...

Performanță academică și colaborare universitară: masteranzii USM au absolvit cu succes Programul de diplomă dublă la Suceava

Universitatea de Stat din Moldova marchează un nou succes al cooperării academice prin absolvirea Programului de master cu diplomă dublă „Stat și societate din perspectivă istorică”...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved