În cadrul Departamentului Drept Internațional și European la 23 aprilie 2021, ora 15.00 (online – moodle) și-a desfășurat lucrările Masă rotundă cu genericul „Dreptul conflictelor armate în sec. XXI”, eveniment înscris în lista manifestărilor prilejuite aniversării a 75-a a Universității de Stat din Moldova.

Masa rotundă și-a desfășurat lucrările pe platforma MOODLE în conformitate cu Programul stabilit.

Dezbaterile științifico-pratice au fost precedate de mesaje de salut din partea: dnei Olga Dorul, doctor în drept, conferențiar universitar, Șef Departament Drept Internațional și European, care a enunțat scopul și obiectivele Mesei rotunde; Dna Virginia Zaharia, doctor în drept, lector universitar, care a trecut în revistă programul mesei rotunde; Dna Doina Cazacu, doctor în drept, conferențiar universitar.

La masa rotundă au participat studenții anului 2, secția zi ai Facultății de Drept, USM (grupele române și ruse), care au prezentat rezultatele cercetărilor în domeniul Dreptului conflictelor armate, cu reflectarea celor mai noi tendințe în domeniul vizat.

Evenimentul a avut drept scop implicarea activă a studenţilor Facultăţii de Drept USM în cercetarea detaliată şi aprofundată a tematicii abordate în domeniul dreptului conflictelor armate.

În cadrul Mesei rotunde au fost puse în discuție subiecte actuale, precum: Conflictele armate – drept, politică, diplomație; Dreptul conflictelor armate şi interzicerea aplicării forţei şi ameninţării cu forţa în relaţiile internaţionale; Apariţia şi evoluţia activităţii Comitetului Internaţional al Crucii Roşii – nucleu al Mişcării Internaţionale a Crucii şi Semilunii Roşii; Metode şi mijloace de luptă interzise; Fortele pacificatoare ale Organizatiei Natiunilor Unite si dreptul conflictelor armate; Abordarea teoretico-pactică a  protecţiei populaţiei civile în perioada conflictelor armate; Fundamentul răspunderii statelor pentru nerespectarea dreptului internațional umanitar etc.

Manifestarea ştiinţifică s-a bucurat de un real succes şi interes din partea participanţilor, dat fiind multitudinea şi actualitatea subiectelor ce au fost prezentate, studenții au dat dovadă de activism, fiind lansate idei spre discuție, intervenind pe parcurs cu anumite precizări și completări.

Organizatorii au concluzionat asupra faptului că obiectivele mesei rotunde au fost atinse și promit organizarea altor evenimente, cu noi abordări și perspective, în speranța ca această manifestare se va transforma într‑un format ştiinţific organizat anual, iar investigațiile realizate în urma acestei activități vor contribui la promovarea valorilor umane universale, cum sunt drepturile şi libertăţile fundamentale ale omului.

Comitetul organizatoric al mesei rotunde a mulțumit atât participanților, cât și celor   implicați în discuții, invitând toți doritorii să se înscrie și la alte manifestări, care vor fi organizate pe viitor în cadrul Departamentului Drept Internațional și European, USM.

Published luni, 26 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova, recompensată cu prestigiosul Technological Transfer Award și 16 medalii la Salonul Internațional de Invenții INVENTICA 2026

Universitatea de Stat din Moldova a consemnat o realizare deosebită în cadrul celei de-a XXX-a ediții a Salonului Internațional de Invenții INVENTICA 2026 — unul dintre...

Universitatea de Stat din Moldova confirmă încă o dată rolul său de lider în cercetare și inovare

USM va implementa 5 proiecte, în valoare totală de aproximativ 4,5 milioane de euro, beneficiind de cel mai mare buget alocat dintre cele trei universități selectate...

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved