Onorată comunitate universitară!

Astăzi, 27 aprilie, ca în fiecare an, începând cu 2010, celebrăm Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova, zi semnificativă care marchează simbolul identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca neam care sfințește în conștiința națională atitudinea și respectul profund față de trecutul, prezentul și viitorul Republicii Moldova. Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova susține valorile naționale și se implică plenar în educația tinerei generații în spiritul patriotismului, a dragostei față de țară și neam, pledând pentru formarea culturii civice a tineretului studios.

Prin celebrarea Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova ne identificăm cu Tricolorul, onorând valorile umane și ale identității naționale.

Astăzi sărbătorim și onorăm gloriosul nostru drapel, camaradul credincios care ne-a însoțit pe fiecare dintre noi, cei cu simțire românească și iubire pentru neam, în momentele grele de luptă pentru renașterea națională, pentru limba română, grafia latină și adevărul istoric.

De mai bine de 30 de ani de la decretarea drept Drapel de Stat al Republicii Moldova, Tricolorul ne identifică și definește clar, în plan național și internațional, ca popor cu o istorie glorioasă, cultură bogată, credință fermă, tradiții și valori consonante cu cele ale țărilor dezvoltate. Totodată, prezența drapelului albastru-galben-roșu provoacă emoții puternice și o licărire de bucurie și mândrie fiecărui român, oriunde s-ar afla.

Așadar, stimați colegi și dragi studenți, vă îndemn, astăzi, de Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova, să onorăm Tricolorul, să-i prezentăm respectul și recunoașterea pe care le merită.

Onor la Drapel! Onor la Tricolor!

Igor ȘAROV
Rector USM, dr. conf. univ.

Published marți, 27 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

Cooperarea academică dintre USM și universitățile din Japonia, discutată în cadrul întrevederii rectorului USM cu Ambasadorul Japoniei în Republica Moldova

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a avut o întrevedere cu Excelența Sa Kazuyuki Takeuchi, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Japoniei în Republica Moldova...

Delegație din Málaga TechPark și Consulatul Onorific al Republicii Moldova din Málaga, în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Managerii Universității de Stat din Moldova au avut o întrevedere ieri, 27 iulie, cu E.S. Eugen Revenco, Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Regatul...

Admiterea la USM: organizare și implicare pentru un proces eficient

O nouă zi de admitere înseamnă o nouă șansă pentru candidați de a-și alege viitorul profesional. În această dimineață, membrii Comisiei de admitere a Universitatea de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved