Marți, 27 aprilie 2021, a avut loc ședința Senatului Universității de Stat din Moldova, în cadrul căreia au fost discutate subiecte de actualitate incluse în agenda zilei. 

În debutul ședinței, rectorul Igor Șarov, dr. conf. univ., a adresat un mesaj de felicitare membrilor Senatului USM cu ocazia Zilei Drapelului de Stat al Republicii Moldova, simbol al identității, independenței și unității naționale. Rectorul a spus că: „De mai bine de 30 de ani de la decretarea Drapelului de Stat al Republicii Moldova, Tricolorul ne identifică și definește, în plan național și internațional, ca popor cu o istorie glorioasă, cultură bogată, credință fermă, tradiții și valori consonante cu cele ale țărilor dezvoltate. Totodată, prezența drapelului albastru-galben-roșu provoacă emoții puternice și o licărire de bucurie și mândrie fiecărui român, oriunde s-ar afla.

Vă îndemn, stimați membri ai Senatului USM, astăzi, de Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova, să onorăm Tricolorul, să-i prezentăm respectul și recunoașterea pe care le merită”.

Principalul subiect inclus în ordinea de zi a vizat problema politicii de personal la USM. La situația actuală cu privire la politica de personal pe dimensiunea procesului educațional s-a referit dr. hab., prof. univ. Otilia Dandara, prorector pentru activitatea didactică. Raportul prezentat conține o analiză pertinentă bine documentată a personalului didactic și științifico-didactic angajat în cadrul departamentelor USM. Prorectorul Otilia Dandara a menționat că USM are un potențial merituos care trebuie valorificat în continuare, motivat pentru activitatea științifico-didactică. Politica de personal a USM se încadrează, pe de o parte, în prevederile legale ale Codului Educației și ale MECC referitoare la acest subiect, pe de altă parte, trebuie stabilită în raport cu obiectivele evoluției Universității pe termen mediu și lung. 

A fost menționată necesitatea elaborării unui regulament intern de ocupare a posturilor didactice, de concretizare și unificare a criteriilor de selectare și de accedere la posturile didactice prin concurs și prin contract. În finalul prezentării Raportului, Otilia Dandara a lansat un apel către decanii facultăților și șefii de department să contribuie activ la elaborarea grilei de indicatori de performanță, pentru a vedea tot parcursul profesional al cadrului didactic, indiferent de modul de angajare al acestuia. 

Rectorul Igor Șarov a spus că resursa umană a USM este excepțională și subiectul politicii de personal este unul de importanță majoră în vederea menținerii acestei componente, dar și dezvoltării ei. Rectorul i-a mulțumit Otiliei Dandara, prorector, pentru informația factologică detaliată, caracterizând-o ca o „radiografie” a stării de fapt cu privire la structura și calitatea personalului didactic angajat. Totodată, i-a îndemnat pe șefii de departament și decani să identifice posibilități de consolidare a potențilalului științifico-didactic, analizând perspectiva de angajare a diferitor categorii de salariați, și de identificare a specialiștilor de valoare din domeniu. 

În baza Raportului prezentat de prorectorul Otilia Dandara, Senatul a decis să fie discutate la ședințele departamentelor de specialitate și la Consiliile Facultăților datele statistice respective, pentru a fi adusă la cunoștința angajaților facultăților situația existentă.

Published marți, 27 aprilie 2021

Anunțuri și Comunicate

USM și Federația Fermierilor din Republica Moldova vor coopera pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată...

Invitație Seminar

Prof. Tobias A. Stüdemann, directorul oficiului de relații cu Europa de Est a Universității Libere din Berlin (Freie Universität Berlin) este în vizită la USM și...

Practica transfrontalieră în asistența socială – Ediția a VI-a, un spațiu al dialogului academic și al formării profesionale internaționale

În perioada 4–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit cea de-a VI-a ediție a Programului de practică transfrontalieră în asistența socială, organizată în...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved