La Universitatea de Stat din Moldova (USM), în parteneriat cu Centrul Internațional „La Strada” și Ministerul Educației și Cercetării, au fost realizate o serie de focus grupuri organizate în cadrul proiectului EVOLVE4GE, finanțat de Uniunea Europeană și implementat de UN Women Moldova. Seria de acțiuni, în contextual acestuia, urmărește dezvoltarea unui mecanism instituțional de raportare și prevenire a cazurilor de hărțuire sexuală în mediul universitar.
Pe parcursul sesiunilor desfășurate în zilele de 5 și 6 februarie 2025, studenții USM au avut oportunitatea de a-și exprima în mod liber percepțiile, experiențele și propunerile privind subiectele abordate.
Printre obiectivele viitoare identificate în cadrul discuțiilor se numără:

  • Necesitatea unui instrument de raportare eficient și confidențial
  • Importanța educației privind drepturile și siguranța personală
  • Rolul profesorilor și al personalului administrativ în recunoașterea, prevenirea și gestionarea situațiile de hărțuire
  • Crearea unei comunități de sprijin în vederea consilierii și activități de suport.

Rezultatele focus grupurilor vor contribui la elaborarea unui plan de acțiuni pentru prevenirea și combaterea hărțuirii sexuale în învățământul superior în general, precum și în Universitate în particular. În perioada următoare, USM, în colaborare cu partenerii proiectului, va implementa măsuri concrete bazate pe sugestiile studenților, consolidând astfel un mediu academic sigur, incluziv și respectuos.
Prin implicarea activă a studenților, marcăm un pas semnificativ în asigurarea unui mediu universitar protejat și echitabil pentru toți membrii comunității academice!

Published vineri, 7 februarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Evaluare externă ANACEC pentru șase programe de master ale USM

La Universitatea de Stat din Moldova a început un nou proces de evaluare externă a calității, desfășurat în perioada 29 iunie – 2 iulie 2026, de...

Cunoașterea premiată: USM obține rezultate remarcabile la Salonul de Carte organizat în cadrul Salonului Internațional de Inventică și Antreprenoriat Inovativ 2026

Universitatea de Stat din Moldova își reconfirmă statutul de pilon central al cercetării și culturii  prin succesul înregistrat în cadrul Salonului de Carte, asociat Salonului Internațional...

Portul popular și tradiția, la loc de cinste în comunitatea USM

Anual, în ultima duminică a lunii iunie, este celebrată Ziua Portului Popular, iar astăzi, întreaga comunitate a Universității de Stat din Moldova a îmbrăcat cu mândrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved