Sunt eligibile persoanele înscrise la studii de licență și masterat la Universitatea de Stat din Moldova. Bursa este acordată pentru un semestru academic.

Candidaţii care solicită bursă vor completa un dosar, după cum e solicitat în cele ce urmează :

Scrisoare de motivare, tabel de note pentru toți anii de studii la USM, plan de studii integral, pe ani (se preia de pe site-urile oficiale ale Facultăților), CV, copia paginii cu foto din pasaport, certificat(e) de competențe lingvistice, foto cu dimensiuni 3X4, scanată pe fundal alb, foaia fiind alăturată dosarului. Documentele vor fi întocmite în limbile franceză sau engleză, în dependență de opțiunea aleasă, sau vor fi traduse în aceste limbi.

Studenții cu specializarea în limba franceză sunt rugați să indice în scrisoarea de motivare media rezultatelor academice doar la disciplinele de franceză.

Dacă un document va fi lipsă în dosar, candidatul va fi respins din start.

Deținătorii de certificate DALF (B2 sau superior), TOEFL (B2 sau superior), CAMBRIDGE (B2 sau superior), IELTS (B2 sau superior) sunt rugați să anexeze copiile acestora la dosar. Ceilalți candidați vor participa la un interviu, pentru a li se evalua nivelul de cunoaștere a limbilor și vor prezenta o scrisoare despre competențele lingvistice, semnată de către un profesor de la departamentul de specialitate.

Important !!!! Solicităm să anexați la dosar un tabel de conformitate a cursurilor studiate la USM în semestrul pentru care aplicați și a potențialelor cursuri de la UniGe, care vor fi echivalate de decanatele facultăților la USM. Documentul trebuie să fie semnat de prodecanii care efectuează echivalările post-mobilitate. Solicitarea se impune pentru a evita discrepanțele de procedură și respingerea dosarelor de către universitatea parteneră, dar și pentru a asigura un proces corect și transparent de omologare a creditelor. (consultați site-ul www.unige.ch pentru a vedea programele de curs).

Dosarele de concurs vor fi examinate și evaluate de juriul de la USM, selectat pentru toată durata valabilității programului.  Rezultatele selecției vor fi publicate pe site-ul USM, după confirmarea acestora de către Universitatea din Geneva. Candidații selectați vor fi contactați ulterior de responsabilii de la universitatea parteneră.

Actele se expediază în format pdf, într-un singur document, simultan și în același mesaj, la următoarele adrese:

violeta.cojocaru@usm.md, aurelia.hanganu@usm.md, oxanacapatina@yahoo.fr

Pentru detalii: oxanacapatina@yahoo.fr

Data limită de expediere a dosarelor – 15 martie 2025.

Vă dorim succese!!!

 

Published luni, 24 februarie 2025

Anunțuri și Comunicate

Alegerea de a fi student al centrului de politici educaționale și sociale – Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova apreciază alegerea tinerilor de a deveni parte din marea noastră...

De ce e cool să studiezi Geografia la Universitatea de Stat din Moldova?

Întrebarea tinerilor de ce să devii geograf este absolut firească și în acest articol vă vom prezenta câteva motive pentru a studia Geografia la Universitatea de...

Peste 450 de tineri dornici să studieze științe politice și administrative la FRIȘPA, USM, în noul an de studii

În fiecare an, admiterea la studii universitare în Republica Moldova vine cu noi provocări. Anul 2020 ne-a creat realități la care a trebuit să ne adaptăm...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved