Memorandumul stabilește direcțiile de cooperare în vederea coordonării și desfășurării acțiunilor comune în domenii, precum:

  • Conservarea, dezvoltarea și promovarea patrimoniului național genetic și arhitectural – peisajer al Grădinii Botanice;
  • Fondarea pepinierei pilot, instructiv-educativă, prin aplicarea tehnicilor inovaționale de producere a materialului săditor forestier cu rădăcină protejată;
  • Dezvoltarea infrastructurii din cadrul Grădinii Botanice în scopul păstrării patrimoniului național, promovarea educației ecologice prin conștientizarea și sensibilizarea publicului cu privire la conservarea și protecția biodiversității.

Documentul a fost semnat astăzi, 10 martie, de rectorul USM, Igor Șarov, directorul Grădinii Botanice, Ion Roșca și de fondatorul „ALT”, Alexandr Tîncovan.
Proiectele din domeniile sus-menționate urmează a fi elaborate, coordonate și consultate în comun, fapt ce va permite o sinergizare a eforturilor și consolidare a capacităților. În acest sens, se pot forma și instituționaliza grupuri de lucru de experți cu posibilitate de atragere a experților internaționali în vederea atingerii unor rezultate fezabile și de calitate înaltă ale cooperării.

Published luni, 10 martie 2025

Anunțuri și Comunicate

Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 Servicii de elaborare a documentației de proiect pentru reconstrucția căminului studențesc nr. 7 din str. Aerodromului, nr. 11, mun. Chișinău Nr. Referință : MD-STATEUNI-553393-CS

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Extinderea termenului de prezentare a expresiilor de interes din 02.07.2026 UNIVERSITATEA DE STAT DIN MOLDOVA Republica Moldova Proiectul „Învățământul Superior din...

Universitatea de Stat din Moldova, prezentă la Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”

La 30 iunie 2026, în incinta Hotelului Mimi din Chișinău, s-a desfășurat Reuniunea finală a Comitetului de pilotaj al proiectului FEF-R „Cooperarea universitară franco-moldavă”, eveniment dedicat...

A demarat cursul „Management strategic”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își continuă misiunea de consolidare a capacităților instituționale din sectorul public prin dezvoltarea unor parteneriate...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved