Evenimentul, desfășurat la 20 martie, a reunit studenți ai programelor Tehnologia produselor cosmetice și medicinale și Tehnlogie chimică industrială, care au prezentat lucrările de cercetare în domeniul biotehnologiilor industriale.

În deschidere, acad. Gheorghe Duca a evidențiat rolul biotehnologiilor în dezvoltarea economiei Republicii Moldova, subliniind totodată contribuția chimiștilor în acest domeniu emergent.

Invitatul special al evenimentului, dr. hab. Liliana Cepoi, director al Institutului de Microbiologie și Biotehnologie al UTM, a susținut o prezentare cu tema „Biotehnologiile și tendințele actuale”.

Studenții au prezentat rezultatele cercetărilor privind obținerea prin proces biotehnologic a etanolului din deșeuri vegetale (Nicoleta Munteanu), biotehnologia penicilinei V (Shimanovich Alexandra), obținerea amoxicilinei prin proces integrat (Alexandrina Cunicica), biosinteza fermenților (Nichita Filipenco), biotehnologia vitaminei C (Anastasia Oborocean), biotehnologia acidului elagic (Maria Gorgos), metode moderne de obținere a  biopolimerilor (Rodion Verlan).

Andrei Lungu, doctorandul Institutului de Genetică, Fiziologie și Protecție a Plantelor al USM, a prezentat rezultatele cercetărilor proprii privind explorarea cultivării Saccharopolyspora spinosa ca sursă pentru aplicații biotehnologice.

Participanții la eveniment au prezentat cca 30 de rezumate ale cercetărilor sale, care vor fi publicate și editate în culegere de lucrări.

Masa rotundă a fost sponsorizată de compania Lokmera SRL, care este unul dintre  principalii furnizori de echipament metrologic, utilaj analitic, aparatura de testare, sisteme de monitorizare si radioprotecție nucleară de la producători de renume mondial.

Evenimentul a fost organizat în cadrul proiectului Învățământul Superior din Moldova (PÎSM), subproiectul „Crearea unui cluster educațional-științific pentru suportul biotehnologiilor moderne în economia națională / BIOTEHN”.

 

Published vineri, 21 martie 2025

Anunțuri și Comunicate

Expertiza USM, valorificată în cadrul atelierului „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, organizat de Ministerul Mediului al Republicii Moldova

Un grup de cercetători din cadrul Universității de Stat din Moldova a participat la atelierul de lucru „Țintele și indicatorii naționali privind diversitatea biologică 2030”, care...

Universitatea de Stat din Moldova – tot mai aproape de elevi și de alegerile lor de viitor!

Orientarea și informarea elevilor reprezintă o prioritate pentru Universitatea de Stat din Moldova, care se implică constant în activități menite să faciliteze alegerea unui parcurs educațional...

Memorandum de colaborare între Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Toledo, SUA

Școala de Administrație Publică din cadrul Universității de Stat din Moldova își extinde cooperarea internațională prin stabilirea unui parteneriat cu Universitatea din Toledo (Ohio, SUA). În...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved