Cartea ,,Ion Eremia – Basarabia. Dăinuire românească prin istorie și limbă”, publicată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din Oradea, sub coordonarea editorilor Sorin Șipoș și Constantin Manolache a fost lansată, ieri 25 martie la București.

Evenimentul a fost găzduit de Facultatea de Istorie a Universității din București, care a reunit istorici și specialiști. Cuvântul pe marginea monografiei a fost rostit de prof. univ. dr. hab. Ion Eremia, Directorul Centrului de Studii Interdisciplinare „Silviu Dragomir” de la Universitatea de Stat din Moldova.

Dezbaterea a fost moderată de conf. univ. dr. Matei Gheboianu și a inclus o prezentare de carte susținută de conf. univ. dr. Igor Bercu, decanul Facultății de Istorie și Filosofie a USM.

 

Published miercuri, 26 martie 2025

Anunțuri și Comunicate

Senatul USM s-a întrunit într-o nouă ședință, în cadrul căreia au aprobat noi decizii privind dezvoltarea academică și eficientizarea activității instituționale

Noi decizii în vederea eficientizării activității instituționale au fost aprobate astăzi, 27 octombrie, în cadrul ședinței Senatului Universității de Stat din Moldova. În cadrul întrunirii, membrii...

Universitatea de Stat din Moldova a dat startul Școlii de Toamnă de Filosofie pentru liceeni!

Am deschis ușile unei săptămâni pline de idei, întrebări curajoase și provocări intelectuale, alături de tineri dornici să descopere filosofia dincolo de paginile manualelor. Evenimentul de...

Cercetarea academică a USM în sprijinul comunităților locale: Workshop dedicat patrimoniului cultural, desfășurat la Fălești

Universitatea de Stat din Moldova continuă să aducă cercetarea academică în mijlocul comunităților locale. Pe 24 octombrie, USM a organizat workshop-ul „Economie și cultură. Legendele ne...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​