Conferința publică „Foametea sovietică din 1946-1947 în comparație cu alte foamete anterioare: o perspectivă a istoriei economice” a reunit ieri, 03 aprilie, la USM, cercetători și studenți interesați de acest subiect complex și sensibil.
Evenimentul a fost organizat de Agenția Națională a Arhivelor (ANA), parte componentă a Ministerul Justiției al Republicii Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Facultatea de Istorie și Filosofie – Universitatea de Stat din Moldova.
Raportul de bază a fost susținut de Profesorul Stephen Wheatcroft de la Universitatea din Melbourne, recunoscut drept cea mai importantă autoritate mondială în domeniul istoriei economice a foametei din URSS.
Profesorul Wheatcroft, aflat deja la a treia vizită în arhivele din Moldova, a oferit o imagine de ansamblu asupra fenomenului foametei în istoria Imperiului Țarist și a Uniunii Sovietice, a cauzelor și urmărilor acestora. Tezele sale au fost comentate de Filip Slaveski (Universitatea Națională din Canberra) și Igor Cașu, director ANA, în cadrul unei dezbateri moderate de Andrei Cușco, specialist în istoria ideilor și istoriografie, cercetător la Institutul de Istorie „A.D.
Xenopol” din Iași. Atât Stephen Wheacroft, cât și discipolul său, Filip Slaveski, au confirmat faptul că foametea sovietică postibelică a fost cea mai devastatoare, proporțional, în fosta RSS Moldovenească.
Conferința s-a încheiat cu o sesiune interactivă de întrebări și răspunsuri, oferind publicului oportunitatea de a explora mai profund tematica discutată.

Published vineri, 4 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

Admitere 2026 – Facultatea de Teologie Ortodoxă „Dumitru Stăniloae”, extensia Chișinău a Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, anunță deschiderea admiterii pentru anul universitar 2026–2027 la programul de studii universitare...

Cursul „Management financiar și achiziții publice”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM în colaborare cu ADR Chișinău, s-a finalizat cu succes

În perioada 30 iunie – 10 iulie 2026, Școala de Administrație Publică a desfășurat, în format mixt, cursul de dezvoltare profesională „Management financiar și achiziții publice”...

Promoția 2026 a Facultății de Litere USM – generația care dă voce ideilor și modelează viitorul prin cuvânt

Cuvintele au puterea de a inspira, de a construi punți între oameni și de a schimba lumea. Promoția 2026 a Facultății de Litere a Universității de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved