În perioada 07-10 aprilie, la Universitatea de Stat din Moldova au avut loc aplicații cu măsurători geomagnetice ale terenului, în cadrul sub-proiectului „Modernizarea procesului didactic în domeniul științelor biologice, fizice și ale mediului în contextul rigorilor pieței muncii (GEOBIOLAB)”, parte al proiectului „Învățământul superior din Moldova”.

Activitățile de instruire practică au fost realizate de către expertul în domeniul geoarheologiei dr. Andrei Asăndulesei, coordonatorul Centrului de Cercetare Arheoinvest de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, România. În calitate de formabili au fost cercetătorii Centrului de Arheologie „Ion Niculiță”, precum și cadre didactice, studenți, masteranzi și doctoranzi de la facultățile de Biologie și Geoștiințe și de Istorie și Filosofie, sub coordonarea managerului adjunct de subproiect dr. Vitalie Sochircă, decanul Facultății de Biologie și Geoștiințe și a șefului Centrului de Arheologie „Ion Niculiță” dr. Aurel Zanoci.

Aplicațiile pe teren s-au desfășurat la siturile arheologice Hansca și Suruceni din raionul Ialoveni, iar procesarea informației și a materialului colectat a continuat în cadrul Platformei de formare și cercetare interdisciplinară în domeniul arheologiei „Vasile Pârvan”.

Instruirile privind utilizarea în procesul științifico-didactic la Universitatea de Stat din Moldova a echipamentelor moderne achiziționate în cadrul sub-proiectului GEOBIOLAB vor continua prin investigarea unor noi situri.

Published joi, 10 aprilie 2025

Anunțuri și Comunicate

„Învățământ superior și dezvoltare durabilă prin turism religios”

În perioada 27 iunie – 1 iulie 2026, reprezentanții Universității de Stat din Moldova, Tatiana Bulimaga, șefa Departamentului Cooperare Internațională, și dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător...

O nouă generație de jurnaliști și specialiști în comunicare a absolvit USM

Facultatea de Jurnalism și Științe ale Comunicării a Universității de Stat din Moldova a celebrat un moment important pentru comunitatea academică – ceremonia de înmânare a...

Promoția 2026 – un nou început pentru absolvenții Facultății de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a USM

Într-o atmosferă plină de emoție și bucurie, Facultatea de Psihologie, Științe ale Educației, Sociologie și Asistență Socială a Universității de Stat din Moldova a celebrat ceremonia...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved