Pe data de 07 mai 2025, la Universitatea de Stat din Moldova se va desfășura Masa Rotundă cu genericul „Rolul UE în soluționarea problemelor globale”, în contextul marcării Zilei Europei și implementării proiectului Jean Monnet Chair ERASMUS-JMO-2023-CHAIR nr. 101126798 „EU’s role in the emerging internaţional system” (EUREIS), finanțat de Comisia Europeană, în cadrul programului ERASMUS Lump Sum Grants. Obiectivele proiectului constau în formarea cunoștințelor privind beneficiile integrării europene, rolul UE în sistemul relațiilor internaționale, cooperarea Republicii Moldova cu UE.

Organizatori ai Mesei Rotunde sunt Liliana BENIUC, coordonator al proiectului EUREIS, dr., conf. univ., Victor JUC, membru al proiectului EUREIS, dr. hab., prof. univ., membru-corespondent.

Discuțiile din cadrul Mesei Rotunde se vor axa pe următoarele direcții: 1) Aspectele integrării europene a Republicii Moldova; 2) Rolul Uniunii Europene în sistemul internațional contemporan; 3) Politica externă, de securitate și apărare a UE; 4) Diplomația publică a Uniunii Europene; 5) Cooperarea Uniunii Europene cu Republica Moldova în contextul deschiderii negocierilor de aderare. În calitate de raportori vor fi circa 40 de studenți, masteranzi și doctoranzi ai instituțiilor de învățământ superior, inclusiv reprezentanți ai Guvernului, mediului academic și societății civile din Republica Moldova.

Lucrările Mesei Rotunde „Rolul UE în soluționarea problemelor globale” se vor desfășura cu prezență fizică, miercuri, 07 mai 2025, ora 09.00, aula 119, blocul II.

Informații privind Agenda Mesei Rotunde sunt postate pe site-urile: https://eureis.usm.md/?p=149&lang=ro ; https://www.facebook.com/share/19BJ2xm5gy/

Published luni, 5 mai 2025

Anunțuri și Comunicate

Candidații la programele cu profil sportiv susțin probele de aptitudini în cadrul Admiterii 2026

Astăzi, 06 august, în cadrul procesului de Admitere 2026, candidații înscriși la facultățile cu profil sportiv își testează abilitățile și rezistența fizică. Probele de aptitudini se...

Studenți din Polonia și Republica Moldova, în premieră pe șantierul arheologic de la Potârca: USM și Universitatea din Varșovia extind cooperarea științifică

Parteneriatul dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea din Varșovia (UV) trece la un alt nivel de cooperare academică. În premieră, cetățuia getică de...

USM a lansat prima ediție online a Universității de Vârsta a Treia, reunind 20 de participanți din diferite regiuni ale țării

Universitatea de Stat din Moldova, în parteneriat cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale al Republicii Moldova, UNFPA Moldova și Fundația Moldcell, a lansat prima ediție online...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved