Delegația Universității de Stat din Moldova (USM), condusă de rectorul instituției, prof. univ. dr. Igor Șarov, continuă vizita oficială în Germania. Pe parcursul zilei de ieri, reprezentanții USM au participat la o serie de întâlniri și activități de informare, desfășurate în Berlin și Potsdam, având ca scop consolidarea cooperării academice și extinderea parteneriatelor internaționale.

O întrevedere importantă a fost cea dintre rectorul prof. dr., Igor Șarov și președintele Consiliului Rectorilor din Germania, prof., Walter Rosenthal. Subiectul central al discuțiilor a vizat extinderea și diversificarea programelor de schimb academic prin stabilirea unor acorduri clare și obiective pentru creșterea numărului de studenți și cadre didactice implicate în mobilități bilaterale, explorarea posibilităților pentru stagii de practică internaționale pentru studenți, identificarea priorităților comune de cercetare.

Aceleași subiecte au fost abordate și în cadrul discuțiilor purtate cu Kai Franke, șeful Biroului DAAD din Berlin (Serviciul German de Schimb Academic), evidențiind interesul ambelor părți pentru intensificarea colaborării în domeniul educației superioare.

La Potsdam, au continuat lucrările în cadrul workshop-ului „Istoria conceptuală și construcția discursivă: spații, crize și identități în Republica Moldova”, unde delegații USM și prof. dr. Rüdiger Graf, șeful Departamentului Cunoștințe – Economie – Politică din cadrul Centrului Leibniz pentru Cercetare Istorică Contemporană, au analizat metodele și problemele unei istorii conceptuale în secolele XX și XXI.

De asemenea, reprezentanții USM au fost primiți de Excelența Sa, Aureliu Ciocoi, Ambasadorul Republicii Moldova în Germania. Cu acest prilej, conducerea universității a exprimat recunoștință pentru sprijinul constant acordat de Ambasada Republicii Moldova în promovarea și dezvoltarea relațiilor academice moldo-germane.

Această vizită face parte din proiectul bilateral moldo-german „Consolidarea capacităților de cercetare în instituțiile de învățământ superior din Republica Moldova”, lansat la începutul acestui an.

Published joi, 8 mai 2025

Anunțuri și Comunicate

Solicită un loc în cămin pentru noul an universitar!

Solicită un loc în cămin pentru noul an universitar! Pentru a depune solicitarea, este necesar să completezi formularul online al facultății la care ești înmatriculat, până...

Memorandum de înțelegere între Universitatea de Stat din Moldova și Constructor University, Germania

Cu sediul la Bremen, Constructor University este una dintre cele mai importante universități private din Germania și una dintre instituțiile academice europene cu cea mai pronunțată...

Conferința științifico-practică internațională STATUL, SECURITATEA ȘI DREPTURILE OMULUI ÎN ERA DIGITALĂ

Departamentul Drept Public al Facultății de Drept a Universității de Stat din Moldova și LCȘ „Drept Public Comparat și E-guvernare” organizează, în zilele de 03-04 decembrie...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved