Pe data de 13 mai 2025, la USM s-au desfășurat lucrările conferinței științifice cu participare internațională „Integrarea europeană a Republicii Moldova în contextul demarării negocierilor pe marginea acquis-ului comunitar”. Acest eveniment de o înaltă încărcătură științifică, inițiat în anul 2007, a ajuns la ediția a XIX-a, fiind organizat de către Institutul de Cercetări Juridice, Politice și Sociologice (ICJPS) al USM în parteneriat cu Secția Științe Sociale, Economice, Umanistice și Arte a AȘM, Institutul de Istorie al USM și Centrul de Economia Industriei și Serviciilor al Institutului Național de Cercetări Economice „Costin C. Kirițescu” al Academiei Române.

În deschidere, directorul ICJPS, dr. hab., prof. un

iv., membru corespondent al AȘM Victor JUC a salutat cercetătorii din Republica Moldova, România și Ucraina, participanți la eveniment și subliniat durabilitatea și sustenabilitatea acestui parteneriat științific.

În mesajul transmis de către rectorul Universității de Stat din Moldova, dr., prof. univ. Igor ȘAROV, se arată aprecierea pentru colaborarea între diferite entități universitar-academice, inclusiv din România, în special cele stabilite cu USM.

Directorul Institutului de Istorie al USM, Gheorghe COJOCARU, dr., membru corespondent al AȘM, membru de onoare al Academiei Române, a prezentat argumente privind necesitatea parcursului european al Republicii Moldova, subliniind rolul României în consolidarea acestui proces complex.

Evoluția integrării europene, relațiile dintre Republica Moldova și Uniunea Europeană, inclusiv referendumul constituțional din 20 octombrie 2024, europenizarea societății, reziliența socială și securitatea Republicii Moldova, aceste și alte probleme de interes științifico-aplicativ și-au găsit amplă reflectare în rapoartele și comunicările științifice prezentate de dr. hab., prof. univ. Victor JUC, dr., conf. cercet. Victor MOCANU, dr. Cristian SIMA, dr. hab., prof. univ., membru corespondent al AȘM Valeriu CUȘNIR, dr. Marius BULEARCĂ, dr. hab., prof. univ. Pantelimon VARZARI, dr. hab., conf. cercet. Ana PASCARU, dr. Marina BĂDILEANU, dr. hab. Veaceslav UNGUREANU, dr. hab., prof. Valentyna PODSHYVALKINA ș. a.

Conferința științifică este realizată în cadrul subprogramului 01.05.01 Securitatea națională a Republicii Moldova în contextul aderării la Uniunea Europeană: abordări juridice, politologice și sociologice. Manifestarea științifică se înscrie, de asemenea, în procesul de realizare a proiectului Catedra Jean Monnet „EU’s role in the emerging international system / Rolul UE

în sistemul internațional emergent” (EUREIS).

 

Published vineri, 16 mai 2025

Anunțuri și Comunicate

Ambasadorul Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Filipine în România – în vizită la Universitatea de Stat din Moldova

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit astăzi, 21 mai, o întrevedere oficială între rectorul USM, Otilia Dandara și Excelența Sa, Noel Servigon, Ambasador Extraordinar și...

Un alt curs organizat de Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova, s-a încheiat cu succes

Cei 27 de participanți la programul de dezvoltare profesională „Instrumente analitice pentru luarea deciziilor publice” au beneficiat, în perioada 18-21 mai, de sesiuni intensive dedicate integrării...

Fondul Internațional Visegrad și perspectivele cooperării regionale, în atenția comunității academice USM

La Universitatea de Stat din Moldova a avut loc, astăzi, 21 mai,  prelegerea publică susținută de Linda Kapustova Helbichova, Director Executiv al Fondului Internațional Visegrad,  dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved