În acest an, Facultatea de Istorie și Filosofie a organizat cea de-a XI-a ediție a Sesiunii Științifice a Departamentului Istoria Românilor, Universală și Arheologie, dedicată memoriei distinsului profesor Ion Niculiță (1939-2022). 

Evenimentul desfășurat astăzi, 23 mai, a fost deschis de către decanul facultății, Igor Bercu, care a subliniat importanța acestei festivități drept „o contribuție semnificativă la aprofundarea și elucidarea unor teme de interes istoric, nu doar din trecut, ci și din realitățile actuale, oferind un cadru propice pentru dialogul științific interdisciplinar.”. De asemenea, s-a alăturat ședinței și Secretarul de Stat al Ministerului Educației și Cercetării, Sergiu Gurin, care a transmis un mesaj de susținere și încurajare.

La ședința plenară au participat profesorii: Emil Dragnev cu subiectul „Scene din faptele, miracolele și parabolele lui Hristos în picătura murală din Moldova sec. XV – începutul secolului al XVII-lea” și Liliana Rotaru care a prezentat tema „Odiseea creării catedrelor și predării disciplinei „Istoria Moldovei” în instituțiile de învățământ superior din RSS Moldovenească”. 

Timp de o zi, participanții au avut ocazia să-și prezinte comunicările din diverse domenii, conform secțiunilor conferinței, după cum urmează: Arheologie; Istorie medie și modernă; Istorie contemporană.

Published vineri, 23 mai 2025

Anunțuri și Comunicate

Universitatea de Stat din Moldova a găzduit evenimentul internațional: „Perspective interculturale și sectoriale asupra raportării ESG și a raportării de sustenabilitate”

În perioada 6–8 mai 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit, la Facultatea de Științe Economice, cea de-a III-a ADUNARE GENERALĂ a proiectului Horizon Europe...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava – noi perspective de colaborare

Colaborarea dintre Universitatea de Stat din Moldova (USM) și Universitatea „Ştefan cel Mare” din Suceava (USV) conturează noi oportunități în domeniul academic și științific. Despre directiile...

USM și Federația Fermierilor din Republica Moldova vor coopera pentru promovarea și transferul rezultatelor cercetării către fermierii autohtoni

Reprezentanții Oficiului Inovare și Transfer Tehnologic al Universității de Stat din Moldova și ai Federația Fermierilor din Republica Moldova au avut o ședință de lucru dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved