Universitatea de Stat din Moldova – cea mai mare instituție de învățământ superior din țară,  a găzduit astăzi, 23 mai, UNICAMP (University Camp) – eveniment organizat cu scopul de a facilita interacțiunea și orientarea tinerilor în procesul decizional cu privire la parcursul lor educațional și profesional. 

Viitorul tinerilor absolvenți de liceu din Republica Moldova a fost subiectul principal discutat de către invitații de onoare prezenți la deschiderea oficială, printre care și prim-prorectorul pentru activitatea didactică și studențească, USM, Otilia Dandara, care a subliniat că „USM își reconfirmă rolul de lider în educație și angajamentul ferm față de dezvoltarea noilor generații, oferind resursele ți expertiza necesare pentru a ghida tinerii spre succes”. 

Tot astăzi, au fost desemnați câștigătorii concursului național „Student acasă”, menit să recunoască eforturile și talentul tinerilor, care au contribuit la dezvoltarea locală și la convingerea absolvenților liceeni să-și urmeze studiile acasă. 

Manifestarea nu s-a încheiat aici! Cea de-a doua parte a evenimentului a inclus workshop-uri și paneluri de discuții susținute de mai mulți specialiști și tineri experți în diverse domenii, axate pe subiecte precum: Dialogul Tinerilor – oportunități educaționale, dezvoltare profesională și experiențe; AI și viitorul pieței muncii: transformări și oportunități; și altele. 

Rolul USM în cadrul acestui eveniment de anvergură, îl constituie intenția de a încuraja tinerii moldoveni să-și valorifice potențialul academic și profesional la cea mai mare universitate din țară! Iar colaborarea dintre instituțiile academice, autorități și organizațiile non guvernamentale nu face decât să contribuie la construirea unui viitor prosper pentru studenți – ACASĂ! 

_________________

UNICAMP face parte din proiectul „Student Acasă”, implementat de Asociația Obștească „Tinerii Acasă” cu sprijinul Agenției Naționale pentru Tineret, prin intermediul Programului de Granturi pentru Organizațiile de Tineret 2025. Parteneri: Universitatea de Stat din Moldova, Ministerul Educației și Cercetării al Republicii Moldova, Agenția de Guvernare Electronică și Librăria Cartego.  

Published vineri, 23 mai 2025

Anunțuri și Comunicate

Programe de Master în domeniul psihologiei sunt supuse evaluării externe a calității în vederea acreditării/reacreditării

O echipă ANACEC desfășoară în perioada 08-10 iunie, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de master: Psihologie clinică, Psihologia muncii și...

Celebrarea cunoașterii și a îmbătrânirii active: Cea de-a treia promoție a Universității Vârstei a III-a și-a primit diplomele de absolvire

În data de 04 iunie, la USM a avut loc Ceremonia de înmânare a diplomelor de absolvire a Universității Vârstei a 3-a, promoția a III-a. 92...

Finalizarea cursului de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice” – un pas important în consolidarea capacităților administrative din Republica Moldova

Școala de Administrație Publică a Universității de Stat din Moldova a organizat, în perioada 2-5 iunie, cursul de dezvoltare profesională „Evaluarea programelor publice”, destinat consolidării competențelor...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved