Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig au semnat astăzi, 11 mai 2021, un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice, organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții din Republica Moldova și Germania, elaborarea manualelor, ghidurilor și materialelor didactice etc.

La evenimentul de semnare a Acordului de colaborare au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. conf. univ. Igor Șarov; prorectorul pentru activitatea studențească, dr. hab. prof. univ. Violeta Cojocaru și vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, Vasile Dumbrava.

Rectorul USM, dr. conf. univ. Igor Șarov și-a exprimat convingerea că Acordul reprezintă o oportunitate cu impact semnificativ și de durată, întrucât instituția pe care o reprezintă, USM, susține performanța în educație.

În context, au fost stabilite direcțiile prioritare de colaborare pentru anul 2021. Astfel, în acest an urmează a fi organizate șapte activități comune cu participarea studenților și cadrelor didactice din Republica Moldova și Germania privind multiperspectivitatea la lecția de istorie, promovarea dialogului şi consolidarea minorităților, cultura memoriei și integrarea europeană.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universității din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punți de legătură instituționale între Republica Moldova și Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educațională, culturală şi științifică.

Menționăm că Acordul de colaborare a fost semnat la inițiativa profesorului Klaus Bochmann, președintele Moldova-Institut Leipzig, deținătorul titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, care de-a lungul anilor a contribuit la intensificarea relațiilor de colaborare moldo-germane în domeniile educație, cultură și cercetare.

Published miercuri, 12 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Comunitatea USM a donat voluntar sânge – acțiune a generozității ce ne definește instituția

Comunitatea universității noastre a dat dovadă din nou de responsabilitate și susținere pentru persoanele care au nevoie de transfuzii de sânge, participând activ la Campania „Donează...

Cerere de exprimare interesului – Actualizarea programului de studii Învățământ primar și limba engleză din perspectiva asigurării realizării curriculumului școlar Educație digitală

CERERE DE EXPRIMARE A INTERESULUI Republica Moldova Denumirea subproiectului Digitalizarea educației – Dezvoltarea competențelor digitale ale cadrelor didactice/ DigiL   Nr. Acord subfinanțare: MD-MOED-6542-ASF-U2-03 din 27.11.2023...

Cercetătorii USM participă la Expoziția Internațională Specializată INFOINVENT 2025

Universitatea de Stat din Moldova marchează o nouă prezență remarcabilă în cadrul Expoziției Internaționale Specializate INFOINVENT 2025, eveniment organizat de Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved