Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig au semnat astăzi, 11 mai 2021, un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice, organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții din Republica Moldova și Germania, elaborarea manualelor, ghidurilor și materialelor didactice etc.

La evenimentul de semnare a Acordului de colaborare au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. conf. univ. Igor Șarov; prorectorul pentru activitatea studențească, dr. hab. prof. univ. Violeta Cojocaru și vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, Vasile Dumbrava.

Rectorul USM, dr. conf. univ. Igor Șarov și-a exprimat convingerea că Acordul reprezintă o oportunitate cu impact semnificativ și de durată, întrucât instituția pe care o reprezintă, USM, susține performanța în educație.

În context, au fost stabilite direcțiile prioritare de colaborare pentru anul 2021. Astfel, în acest an urmează a fi organizate șapte activități comune cu participarea studenților și cadrelor didactice din Republica Moldova și Germania privind multiperspectivitatea la lecția de istorie, promovarea dialogului şi consolidarea minorităților, cultura memoriei și integrarea europeană.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universității din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punți de legătură instituționale între Republica Moldova și Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educațională, culturală şi științifică.

Menționăm că Acordul de colaborare a fost semnat la inițiativa profesorului Klaus Bochmann, președintele Moldova-Institut Leipzig, deținătorul titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, care de-a lungul anilor a contribuit la intensificarea relațiilor de colaborare moldo-germane în domeniile educație, cultură și cercetare.

Published miercuri, 12 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Vizită de lucru în cadrul subproiectului BIOTEHN: preluarea bunelor practici de la Universitatea Transilvania din Brașov

În perioada 24–29 octombrie 2025, dr. Larisa Mocanu, lector și cercetător științific superior în cadrul Departamentului de Chimie Industrială și Ecologică „Acad. Gh. Duca”, a efectuat...

Cercetătorii Universității de Stat din Moldova – Laureați ai Premiilor Academiei de Științe a Moldovei

Zece cercetători ai Universității de Stat din Moldova au fost desemnați laureați ai Premiilor Academiei de Științe a Moldovei, în cadrul Galei Premiilor AȘM. Evenimentul emblematic...

Comunicat de presă

Universitatea de Stat din Moldova a luat act de informațiile apărute în presă privind perchezițiile efectuate astăzi, 11 noiembrie, de organele de anchetă în cadrul unui...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved