Universitatea de Stat din Moldova și Moldova-Institut Leipzig au semnat astăzi, 11 mai 2021, un Acord de colaborare privind consolidarea cooperării internaționale în domeniul educației și cercetării prin formarea profesională continuă a cadrelor didactice, organizarea școlilor de vară/toamnă pentru studenții din Republica Moldova și Germania, elaborarea manualelor, ghidurilor și materialelor didactice etc.

La evenimentul de semnare a Acordului de colaborare au participat: rectorul Universității de Stat din Moldova, dr. conf. univ. Igor Șarov; prorectorul pentru activitatea studențească, dr. hab. prof. univ. Violeta Cojocaru și vicepreședintele Moldova-Institut Leipzig, Vasile Dumbrava.

Rectorul USM, dr. conf. univ. Igor Șarov și-a exprimat convingerea că Acordul reprezintă o oportunitate cu impact semnificativ și de durată, întrucât instituția pe care o reprezintă, USM, susține performanța în educație.

În context, au fost stabilite direcțiile prioritare de colaborare pentru anul 2021. Astfel, în acest an urmează a fi organizate șapte activități comune cu participarea studenților și cadrelor didactice din Republica Moldova și Germania privind multiperspectivitatea la lecția de istorie, promovarea dialogului şi consolidarea minorităților, cultura memoriei și integrarea europeană.

Moldova-Institut Leipzig a fost fondat în anul 2005 în cadrul Universității din Leipzig, Germania, scopul său de bază fiind promovarea dialogului moldo-german şi crearea de punți de legătură instituționale între Republica Moldova și Germania, accentul fiind pus pe cooperarea educațională, culturală şi științifică.

Menționăm că Acordul de colaborare a fost semnat la inițiativa profesorului Klaus Bochmann, președintele Moldova-Institut Leipzig, deținătorul titlului onorific de Doctor Honoris Causa al Universității de Stat din Moldova, care de-a lungul anilor a contribuit la intensificarea relațiilor de colaborare moldo-germane în domeniile educație, cultură și cercetare.

Published miercuri, 12 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

27 aprilie – Ziua Drapelului de Stat al Republicii Moldova

În fiecare an, pe 27 aprilie, onorăm Drapelul de Stat al Republicii Moldova – simbol al identității, independenței, suveranității și unității naționale. Tricolorul ne definește ca...

Membrii USM au participat la târgurile educaționale desfășurate în Soroca și Hîncești

Sute de elevi au descoperit oportunitățile oferite de Universitatea de Stat din Moldova. Reprezentanții mai multor facultăți au participat sâmbătă, 25 aprilie, la două târguri organizate...

Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București consolidează dialogul academic în cadrul celei de-a VII-a ediții a Conferințelor București-Chișinău

Cea de-a VII-a ediție a Conferințelor București-Chișinău, organizată de Universitatea de Stat din Moldova și Universitatea din București, aduce anul acesta în prim-plan o temă de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved