Școala Doctorală Științe Juridice și Științe Economice a Universității de Stat din Moldova anunță susținerea publică a tezei de doctorat în ședința Comisiei de doctorat cu tema: „Incidența raționamentului jurisdicțional al Curții de Justiție a UE asupra procesului de creație normativă în statele membre și din proximă vecinătate”, la specialitatea: 552.08 Drept internațional și european public. 

Autor: Poalelungi Mihai

Conducător științific: Balan Oleg, doctor habilitat în drept, profesor universitar Data susținerii: 20 iunie 2025

Ora: 15:00

Adresa: Universitatea de Stat din Moldova, bl. II., sala 119, Str. M. Kogălniceanu 67, Republica Moldova.

Componența Comisiei de doctorat (aprobată la Consiliul Științific al USM din 15 aprilie 2025):

1. Președinte – Cazacu Doina, doctor în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;  

2. Conducător de doctorat – Balan Oleg, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Stat din Moldova;  

3. Referent 1 – Burian Alexandru, doctor habilitat în drept, profesor universitar, Universitatea de Studii Europene din Moldova;  

4. Referent 2 – Dorul Olga, doctor în drept, conferențiar universitar, Universitatea de Stat din Moldova;  

5. Referent 3 – Cauia Alexandru, doctor în drept, profesor universitar, Universitatea Liberă Internațională din Moldova.  

Teza de doctorat şi rezumatul pot fi consultate la Biblioteca Națională a Republicii Moldova, la Biblioteca Universității de Stat din Moldova, precum și pe pagina web a ANACEC (a indica  link-ul): https://www.anacec.md/files/Poalelungi-teza.pdf; https://anacec.md/files/Poalelungi-rezumat.pdf 

Avizele şi comentariile la teza de doctorat pot fi transmise la adresa electronică a secretarului comisiei de doctorat: nina.ghilimutdinov@usm.md.

Published marți, 3 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

Profesorii de la Universitatea de Stat din Moldova participă activ la proiectele MECC

Sistemul educațional din Republica Moldova, determinat de pandemia COVID-19, și-a modificat semnificativ metodele de lucru, mobilizându-se la maxim. Ministerul Educației, Culturii și Cercetării și Agenția Națională...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved