În perioada 5-6 iunie 2025, Institutul de Istorie al Universității de Stat din Moldova, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie „George Emil Palade” din Târgu Mureș, Facultatea de Științe și Litere „Petru Maior” și Centrul de Cercetări Filologice, Istorice și Culturale, organizează conferința științifică România după Marele Război. Reconstrucții politice, instituționale și culturale. Lucrările conferinței se vor desfășura la Târgu Mureș și este organizată în cadrul proiectului bilateral PN-IV-P8-8.3-ROMD-2023-0134: Trasee și convergențe culturale și naționale: Transilvania și Basarabia, realizat între USM și UMFȘT „George Emil Palade” din Târgu Mureș.

Evenimentul are ca obiectiv analiza transformărilor profunde prin care a trecut România după Primul Război Mondial, atât din punct de vedere politic și instituțional, cât și din punct de vedere cultural. Printr-o abordare interdisciplinară și comparativă, conferința va explora procesele de integrare a noilor provincii în statul național român, provocările modernizării și construcției identitare, precum și impactul asupra vieții cotidiene. Conferința se adresează cercetătorilor din domeniul istoriei, științelor politice, sociologiei și studiilor culturale, propunându-și să ofere o perspectivă complexă asupra perioadei interbelice.

Programul evenimentului: aici

Published miercuri, 4 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

Rectorul USM, Otilia Dandara, a participat la două conferințe internaționale desfășurate la București

În această săptămână, rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara, a reprezentat comunitatea noastră academică la două evenimente internaționale desfășurate la București, dedicate viitorului învățământului...

O nouă lucrare de referință în dreptul penal, lansată la Universitatea de Stat din Moldova

Comunitatea juridică din țara noastră beneficiază, de astăzi, de un nou instrument fundamental de lucru. Facultatea de Drept a Universității de Stat din Moldova (USM) a...

Viitorii juriști ai USM, în dialog cu experți internaționali în domeniu – la conferința dedicată transformărilor din justiție

Schimbul de idei între înalți magistrați francezi, experți internaționali, cadre didactice și studenți a fost principala activitate în cadrul conferinței „Les mutations de la justice contemporaine:...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved

​