În perioada 6–8 iunie 2025, Universitatea de Stat din Moldova (USM) găzduiește în premieră pentru Republica Moldova, Conferința Asociației Psihologilor din România (APR), desfășurată sub genericul „Psihologia românească în context european: tradiții și perspective”. Ajunsă la cea de-a VI-a ediție în România, această conferință reprezintă o platformă importantă de dialog și schimb de experiență între specialiști în psihologie de pe ambele maluri ale Prutului.

În deschiderea oficială, moderată de Angela Potâng dr. conf. univ., șefa Departamentului de Psihologie al USM, un mesaj de bun venit participanților a adresat prim-prorectorul USM, dr. hab., profesor universitar Otilia Dandara, care a subliniat caracterul de premieră al conferinței în Republica Moldova, mulțumind organizatorilor și evidențiind rolul USM în susținerea excelenței academice în domeniul psihologiei.

Printre oficialii care au luat cuvântul în deschidere s-au numărat:

  • Constantin-Valentin Răducanu, director general cu atribuții de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova  (DRRM), care a subliniat că evenimentul este realizat cu sprijinul financiar al DRRM, în parteneriat cu USM, marcând un moment simbolic de reconectare între comunitățile psihologice din România și Republica Moldova.
  • Dragoș Iliescu, dr. prof. univ. de la Universitatea din București, și-a exprimat toată recunoștința pentru comunitatea academică a USM, cu care marchează parteneriate frumoase la nivel de Diplome duble absolvenților acestor instituții. 
  • Florin Alin Sava, dr, prof. univ. la Universitatea de Vest din Timișoara, autor al unor lucrări fundamentale în domeniul psihologiei, a menționat contribuția sa la formarea inițială și continuă a studenților de pe ambele maluri ale Prutului. 
  • Liliana Grosu, deputat în Parlamentul Republicii Moldova, a salutat participanții, menționând că printre ei sunt și membrii grupului de lucru al „Proiectului de lege cu privire la exercitarea profesiei de psiholog”, aprobat recent în Parlamentul Republicii Moldova,  care va facilita și reglementa exercitarea profesiei de psiholog în Republica Moldova din diverse instituții din sectorul public, în domeniile educație, sănătate, asistență socială, ordine publică, justiție.

Pe parcursul celor trei zile, USM va fi un centru regional de reflecție și inovare în psihologie, găzduind workshopuri, mese rotunde, simpozioane, prezentări de carte și alte activități științifice de înaltă ținută. Programul complet al conferinței poate fi consultat accesând acest link. 

Ceremonia de decernare a premiilor APR va fi oficiată de Daniel David, dr., profesor universitar, membru corespondent al Academiei Române, președinte al Asociației Psihologilor din România și ministru al Educației și Cercetării din România, alături de Igor Șarov, dr., profesor universitar și rector al Universității de Stat din Moldova. 

Prin această conferință, USM își reconfirmă rolul de partener strategic în promovarea valorilor comune ale comunității psihologice din spațiul românesc și european, angajându-se activ în dezvoltarea unei psihologii moderne, fundamentate științific și adaptate realităților socio-culturale contemporane.

Published vineri, 6 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

USM își extinde parteneriatele europene: Rectorul Otilia Dandara și președintele Camerei de Comerț și Industrie a Letoniei au discutat noi perspective de colaborare

Internaționalizarea învățământului superior și calitatea programelor de studii oferite de Universitatea de Stat din Moldova rămân un punct de atracție pentru partenerii europeni. Rectorul USM, Otilia...

Vizita partenerului lider de proiect la Universitatea de Stat din Moldova și diseminarea rezultatelor proiectului Algae4FishRo-Md

În perioada 14–16 august 2026, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit vizita de lucru a conducătorului proiectului „Pilot Project for Environmentally Friendly Algal Biomass Production...

START noului an de studii: Ședință festivă pentru studenții anului I

Dragi studenți ai anului I, Septembrie este aproape, iar odată cu el începe un nou capitol: un an universitar plin de provocări, prietenii noi și amintiri...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved