Universitatea de Stat din Moldova a semnat astăzi, 14 mai 2021, un acord de parteneriat cu AO „EcoDigital”, AO „Asociația pentru valorificarea deșeurilor” și „MoldRec Group” SRL. Acordul vizează încurajarea studenților și angajaților Universității să implementeze practici durabile și prietenoase mediului în activitățile lor, prin colectarea și sortarea corespunzătoare a deșeurilor electronice.

În cadrul acestui parteneriat, al cărui obiectiv principal vizează implementarea proiectului „Reciclăm DEEE și realizăm ODD”, va fi instalat un punct de colectare a e-deșeurilor în incinta instituției, pentru a reduce cantitatea de deșeuri de echipamente electronice și electrice (DEEE), de dimensiuni mici și mari, inclusiv baterii și acumulatori portabili uzați, cruțând astfel pubelele și containerele de gunoi. Toți angajații și studenții Universității vor beneficia de instruire și informare cu privire la gestionarea corectă a deșeurilor electronice, sprijin în dezvoltarea deprinderilor de colectare și depozitare a e-deșeurilor la locul de muncă, precum și acasă.

Prin semnarea acestui Acord, Universitatea de Stat din Moldova își reafirmă statutul de instituție prietenoasă mediului, pentru care protecția lui are o mare importanță, iar promovarea și educarea cetățenilor în spiritul conservării naturii este o prioritate clară.

Published vineri, 14 mai 2021

Anunțuri și Comunicate

Managerii Universității de Stat din Moldova – vizită de lucru la Universitatea din București

Rectorul Universității de Stat din Moldova, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov au avut o întrevedere cu rectorul Universității din București, Marian Preda, în cadrul căreia...

Universitatea de Stat din Moldova – una dintre cele 18 instituții de învățământ superior din lume participante la vizita de studiu de la Santiago de Compostela

Decanul Facultății de Istorie și Filosofie, Igor Bercu, împreună cu dr. hab. Valentin Constantinov, cercetător în cadrul Institutului de Istorie, efectuează o vizită de studiu la...

DRRM – deschis spre susținerea a noi proiecte academice

Rectorul USM, Otilia Dandara și prorectorul Igor Șarov, aflați într-o vizită oficială în România, au avut astăzi, 23 aprilie, o întrevedere cu directorul general cu atribuții...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved