Distinse Domnule Profesor, Petru GAUGAȘ,

În numele întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și al stafului managerial al USM, Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate, prețuire și recunoștință cu prilejul frumoasei aniversări de 80 de ani de la naștere – o vârstă nobilă, care încununează o viață pusă în slujba educației, științei, sportului și culturii naționale.

Personalitate marcantă a învățământului superior și promotor consecvent al valorilor academice autentice, Dumneavoastră V-ați afirmat ca profesor universitar de vocație, cercetător remarcabil în domeniul fizicii, manager vizionar și demnitar al statului, aducând contribuții esențiale la dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova.

Cariera Dumneavoastră universitară, strâns legată de destinul Universității de Stat din Moldova, a fost marcată de profesionalism, integritate și dăruire, în calitate de cadru didactic, prodecan, decan, prim-prorector, dar și de sfetnic al generațiilor de tineri fizicieni și ingineri.

În perioada exercitării mandatului de ministru al educației și științei (1994–1997), ați pledat pentru consolidarea autonomiei universitare, racordarea învățământului la standardele europene și promovarea cercetării științifice ca motor al progresului societal.

Cu profundă recunoștință și admirație ne amintim de activitatea Dumneavoastră în calitate de prim-prorector al USM, unde ați rămas un veritabil protector al valorilor academice prin spiritul vizionar, profesionalismul exemplar și fidelitatea față de familia universitară. 

Prin viziunea strategică și angajamentul constant, Dumneavoastră ați stat la temelia afirmării și consolidării instituției noastre în peisajul academic național și internațional. Activitatea prodigioasă în calitate de promotor al cercetării științifice, inițiator al primelor proiecte majore de dezvoltare instituțională, catalizator al deschiderilor internaționale și mentor al generațiilor tinere de cercetători a avut un rol definitoriu în construirea încrederii partenerilor naționali și externi în misiunea și potențialul USM.

Prin echilibrul managerial și perseverența academică de care ați dat dovadă de-a lungul anilor, ați contribuit semnificativ la consolidarea prestigiului Universității de Stat din Moldova ca pol de excelență în educație, cercetare și inovare.

În această zi de sărbătoare, Vă adresăm sincere felicitări și Vă dorim, stimate Domnule Profesor, sănătate deplină, liniște sufletească, noi împliniri și bucuria recunoașterii din partea discipolilor, colegilor și tuturor celor care V-au cunoscut activitatea.

La mulți ani frumoși și rodnici, Domnule Profesor Petru Gaugas!

Published joi, 26 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

Conferința științifico-practică „Dezvoltarea continuă și ciclică a curriculumului educațional” organizată la Universitatea de Stat din Moldova

Pe 30 octombrie 2025, la Universitatea de Stat din Moldova s-a desfășurat Conferința științifico-practică „Dezvoltarea continuă și ciclică a curriculumului educațional”, organizată de Centrul de Cercetări...

Participanții cursului de dezvoltare profesională „𝘔𝘦𝘵𝘰𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘯 𝘴̗𝘵𝘪𝘪𝘯𝘵̗𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘰𝘭𝘪𝘵̗𝘪𝘤𝘦 𝘴̗𝘪 𝘢𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦” au primit diplomele de absolvire!

Cei 26 de participanți ai cursului de dezvoltare profesională „𝘔𝘦𝘵𝘰𝘥𝘦 𝘥𝘦 𝘤𝘦𝘳𝘤𝘦𝘵𝘢𝘳𝘦 𝘪̂𝘯 𝘴̗𝘵𝘪𝘪𝘯𝘵̗𝘦𝘭𝘦 𝘱𝘰𝘭𝘪𝘵̗𝘪𝘤𝘦 𝘴̗𝘪 𝘢𝘥𝘮𝘪𝘯𝘪𝘴𝘵𝘳𝘢𝘵𝘪𝘷𝘦”, organizat de Școala de Administrație Publică a USM, în...

Universitatea de Stat din Moldova în parteneriat cu Universitatea din Bari Aldo Moro, Italia dezvoltă un program internațional de master în domeniul turismului gastronomic cu diplomă dublă

În cadrul Forumului Internațional al Turismului „Smart and Sustainable Tourism: Innovation, Investment, and International Cooperation”, Universitatea de Stat din Moldova a găzduit o întâlnire productivă, dedicată...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved