Distinse Domnule Profesor, Petru GAUGAȘ,

În numele întregii comunități academice a Universității de Stat din Moldova și al stafului managerial al USM, Vă adresăm cele mai alese urări de sănătate, prețuire și recunoștință cu prilejul frumoasei aniversări de 80 de ani de la naștere – o vârstă nobilă, care încununează o viață pusă în slujba educației, științei, sportului și culturii naționale.

Personalitate marcantă a învățământului superior și promotor consecvent al valorilor academice autentice, Dumneavoastră V-ați afirmat ca profesor universitar de vocație, cercetător remarcabil în domeniul fizicii, manager vizionar și demnitar al statului, aducând contribuții esențiale la dezvoltarea sistemului educațional din Republica Moldova.

Cariera Dumneavoastră universitară, strâns legată de destinul Universității de Stat din Moldova, a fost marcată de profesionalism, integritate și dăruire, în calitate de cadru didactic, prodecan, decan, prim-prorector, dar și de sfetnic al generațiilor de tineri fizicieni și ingineri.

În perioada exercitării mandatului de ministru al educației și științei (1994–1997), ați pledat pentru consolidarea autonomiei universitare, racordarea învățământului la standardele europene și promovarea cercetării științifice ca motor al progresului societal.

Cu profundă recunoștință și admirație ne amintim de activitatea Dumneavoastră în calitate de prim-prorector al USM, unde ați rămas un veritabil protector al valorilor academice prin spiritul vizionar, profesionalismul exemplar și fidelitatea față de familia universitară. 

Prin viziunea strategică și angajamentul constant, Dumneavoastră ați stat la temelia afirmării și consolidării instituției noastre în peisajul academic național și internațional. Activitatea prodigioasă în calitate de promotor al cercetării științifice, inițiator al primelor proiecte majore de dezvoltare instituțională, catalizator al deschiderilor internaționale și mentor al generațiilor tinere de cercetători a avut un rol definitoriu în construirea încrederii partenerilor naționali și externi în misiunea și potențialul USM.

Prin echilibrul managerial și perseverența academică de care ați dat dovadă de-a lungul anilor, ați contribuit semnificativ la consolidarea prestigiului Universității de Stat din Moldova ca pol de excelență în educație, cercetare și inovare.

În această zi de sărbătoare, Vă adresăm sincere felicitări și Vă dorim, stimate Domnule Profesor, sănătate deplină, liniște sufletească, noi împliniri și bucuria recunoașterii din partea discipolilor, colegilor și tuturor celor care V-au cunoscut activitatea.

La mulți ani frumoși și rodnici, Domnule Profesor Petru Gaugas!

Published joi, 26 iunie 2025

Anunțuri și Comunicate

Anunț privind deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor DRRM pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova

Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) anunță deschiderea sesiunii de finanțare a proiectelor pentru anul 2026, dedicate Republicii Moldova.  Din bugetul DRRM, pot fi finanțate...

Reprezentanții USM au participat la cel de-al XIV-lea Colocviu Internațional „Veneția și Europa de Est între Evul Mediu târziu și epoca modernă”

Prorectorul pentru dezvoltare strategică și parteneriat Igor Șarov și decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu au participat în perioada 17- 18 aprilie, la cel...

Turul de trei zile la USM, dedicat elevilor din întreaga țară s-a încheiat cu succes

Peste 1500 de tineri sunt acum mai hotărâți în alegerea parcursului lor academic, după ce au vizitat timp de trei zile universitatea noastră. Liceeni din 38...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved