La Universitatea de Stat din Moldova construim prin memorie. Astăzi, instituția noastră a găzduit un eveniment al continuității, cu încărcătură morală și istorică – Inaugurarea Aulei universitare, numită în cinstea istoricului, academicianului Alexandru MOȘANU, Primul Președinte al Parlamentului Republicii Moldova.

La eveniment a participat conducerea Universității de Stat din Moldova, președintele Parlamentului Igor Grosu, deputați ai primului Legislativ, între care și profesorul universitar, academicianul Demir Dragnev, prim-vicepreședintele primului Parlament, fiul profesorului Alexandru MOȘANU, E. S. Viorel Moșanu, directoarea Institutului Cultural Român de la Chișinău Monica Babuc, decanul Facultății de Istorie și Filosofie Igor Bercu, profesori, cercetători, studenți și discipoli ai profesorului MOȘANU.

Vorbitorii au adus un omagiu personalității remarcabile a academicianului Alexandru MOȘANU – istoric, intelectual vizionar și unul dintre fondatorii statului Republica Moldova.

Rectorul USM, Igor Șarov: Astăzi inaugurăm nu doar o sală de curs, ci un spațiu de memorie și continuitate, prin care Universitatea de Stat din Moldova îi aduce un omagiu profund și legitim unuia dintre cei mai mari istorici și vizionari ai neamului nostru, academicianului Alexandru MOȘANU. În numele comunității universitare și a valorilor pe care le slujim, susțin cu convingere că locul memoriei lui Alexandru MOȘANU este aici, între zidurile care au asistat la nașterea conștiinței naționale românești și că locul țării noastre este în continuare în Europa, acolo unde gânditori ca profesorul MOȘANU au proiectat destinul nostru istoric. Europa este casa noastră academică, instituțională și morală.”

Președintele Parlamentului Republicii Moldova, Igor Grosu: „Sunt emoționat pentru că am revenit la Alma Mater și mai ales în această Aulă, pe care o țin minte altfel, însă acum arată extraordinar. Vreau să felicit conducerea USM pentru această inițiativă frumoasă de a onora contribuția profesorului Alexandru MOȘANU, care ne-a învățat să avem capacitatea de a gândi critic și de-a apăra întotdeauna adevărul istoric”.

E.S., Viorel Moșanu: „Sunt onorat de această atenție. Vă mulțumesc pentru această nobilă inițiativă. Sunt mândru de ce a făcut tatăl meu, care de altfel, mereu spunea că cel mai mult i-a plăcut să fie dascăl și istoric. Sunt bucuros că memoria lui este vie.”

Aula „Alexandru MOȘANU” a fost renovată în cadrul Proiectului „Învățământul Superior din Moldova”, finanțat de Banca Mondială și implementat de Ministerul Educației și Cercetării.

Published vineri, 18 iulie 2025

Anunțuri și Comunicate

ANACEC desfășoară un nou proces de evaluare externă a calității la USM

Două comisii ANACEC desfășoară în perioada 27-29 mai, evaluarea externă a calității în vederea acreditării/reacreditării programelor de studii superioare de licență și master. La ședințele de...

ACADEMICIANUL AURELIAN GULEA – 80 DE ANI DE EXCELENȚĂ ACADEMICĂ ȘI CONSACRARE ȘTIINȚIFICĂ

Comunitatea academică a Universității de Stat din Moldova exprimă gratitudine și considerație distinsului academician Aurelian Gulea cu prilejul aniversării a 80 de ani de viață –...

Senatul Universității de Stat din Moldova s-a întrunit într-o nouă ședință

Senatorii Universității de Stat din Moldova s-au întrunit într-o nouă ședință, desfășurată astăzi, 26 mai, în cadrul căreia au fost examinate și aprobate o serie de...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved