În data de 16 august 2025 Universitatea de Stat din Moldova a participat la Forumul Diasporei Științifice, desfășurat la Chișinău sub egida Ministerului Educației și Cercetării și a Biroului Relații cu Diaspora. Evenimentul a reunit circa 60 de cercetători din țară și din străinătate, având drept scop consolidarea colaborării academice și științifice, precum și valorificarea potențialului diasporei în dezvoltarea ecosistemului național de cercetare și inovare.

USM a fost reprezentată de prorectorul pentru activitate științifică, șeful Secției Promovarea și Protecția Rezultatelor Științifice, de directori ai institutelor de cercetare, academicieni și cercetători de prestigiu, alături de tineri cercetători și doctoranzi. Aceștia au contribuit la sesiunile de discuții privind finanțarea cercetării, integrarea în programele internaționale, promovarea școlilor doctorale și transferul de bune practici în domeniul cercetării și inovării.

Prin implicarea activă la Forum, USM își reafirmă rolul central în dezvoltarea științei naționale și în consolidarea legăturilor cu diaspora științifică, demonstrând deschidere pentru inițierea de proiecte comune și extinderea colaborării internaționale.

Published luni, 18 august 2025

Anunțuri și Comunicate

La USM se desfășoară programul internațional „Good Governance and Accountability in Public Administration (GAAP)

Facultatea de Științe Economice a Universitatea de Stat din Moldova găzduiește în perioada 17–23 mai 2026 programul internațional „Good Governance and Accountability in Public Administration (GAAP)”...

Studenții USM, parte a unei experiențe academice internaționale în cadrul Erasmus+ BIP Global Citizenship in Multicultural Academic Settings

Patru studente ale Universității de Stat din Moldova au participat, în luna mai, la programul Erasmus+ Blended Intensive Programme (BIP) „Global Citizenship in Multicultural Academic Settings”...

Universitatea de Stat din Moldova – prezentă la Forumul cercetătorilor 2026

Reprezentanți ai Universitatea de Stat din Moldova au participat joi, 21 mai, la cea de-a III-a ediție a Forumului Cercetătorilor „Împreună mai puternici în Spațiul European...

Universitatea de Stat din Moldova 2026 © All Rights Reserved